Bancul zilei:
Cum să faci o domnişoară să plângă
Domnişoară, pot să vă servesc cu un Martini?
– Nu, am prieten.
– Tu ai prieten?? Iar eu am apartament, maşină şi o grămadă de bani. Domnişoară de ce plângeţi?
– Tocmai m-am despărţit de prietenul meu.
* * *
Bună ziua, domnule poliţist. Soţul meu s-a pierdut. Dacă-l găsiţi, vă rog să-i spuneţi că mama nu mai vine la noi!
* * *
Salariul soţiei este salariul soţiei. Iar salariul soţului deja se numeşte bugetul familiei.
* * *
Tratăm cleptomania cu ajutorul claustrofobiei. Poliţia.
* * *
Ce îi lipseşte unei fete care are 3000 de like-uri şi 2000 de comentarii la fotografia ei? Hainele.
* * *
Cea mai mare minciună din lume: “Am citit şi sunt de acord cu condiţiile contractului’’.
* * *
De-ale cãsniciei…
Soţia: Nu ţi se pare că am slăbit, dragă?
Soţul: Ba da, mi se pare!
Soţul către soţie:
– Excepţionale ciuperci. De unde ai reţeta?
– Dintr-un roman poliţist.
* * *
Femeia şi poliţia
Femeia este ca şi poliţia rutieră: îţi spune toate prostiile din lume, îţi ia banii, îţi strică buna dispoziţie şi mai eşti şi vinovat!
* * *
Dintr-un anunţ publicitar pentru un film produs la Hollywood: “Pasiune, sânge şi moarte! Pe scurt, tot ceea ce dă sens vieţii!”
* * *
Din jurnalul unui explorator: “Un băştinaş mi-a spus că maimuţele sunt tot atât de inteligente ca oamenii, dar că nu vor să vorbească pentru a nu fi luate de albi şi puse să muncească”.
* * *
În vitrina unui restaurant din New York se află un afiş cu următorul mesaj: “ 10 dolari recompensă celui care va comanda un fel de mâncare pe care să nu-l putem servi”. Un client se instalează la masă şi comandă un sendviş cu ureche de elefant afumată.Chelnerul pleacă la bucătărire şi după câteva minute se întoarce cu 10 dolari şi anunţă clientul :
– Aţi câştigat. Tocmai ni s-a terminat pâinea.
* * *
Se discută despre educaţia copiilor. Primul tată: “Ce-o să fie băiatul tău, după ce termină facultatea?”
Al doilea tată: “Mă tem că sexagenar”.
* * *
Judecătorul: Şi acum, povesteşte cum ai deschis casa de bani.
Inculpatul: Nu vă supăraţi, domnule judecător, dar e un secret profesional.
* * *
Într-o casă, sună telefonul. Soţia răspunde şi vorbeşte cam 40 de minute. Soţul întreabă cu uimire:
– De ce ai vorbit aşa de puţin?
– Au greşit numărul.
* * *
Culmea lenei
Badea Gheorghe pleacă la cosit. Spre seară, este găsit leşinat de nişte vecini, este stropit cu apă şi, după un timp, omul îşi revine:
– Ce-i, bade Gheorghe? Eşti bolnav? De ce-ai leşinat?
– De foame.
– De foame? Da’ lelea Mărie nu ţi-o pus de mâncare?
– Ba mi-o pus pită şi slană, da’ mi-am uitat brişca acasă.













