Astăzi, în centrul Ploieştiului, reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Prahova derulează o acţiune prin care se atrage atenţia asupra efectelor nocive ale fumatului, evenimentul fiind organizat în contextul marcării Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Fumatului.
Potrivit precizărilor pe care ni le-a făcut Aida Dima, psiholog în cadrul CPECA Prahova, “fumatul reprezintă a treia cauză de mortalitate în lume. Instituţia noastră a început derularea campaniei împotriva fumatului încă de luni, 27 mai 2013, când au fost efectuate acţiuni de prevenire şi de combatere a fumatului în Centrele de Plasament «Sfânta Maria» din Vălenii de Munte, «Sfânta Filofteia» din Câmpina, Penitenciarele Ploieşti şi Târgşor. Totodată, medici din cadrul CPECA urmează să discute cu medici de familie pentru a le nominaliza bolnavii care suferă sau au boli cauzate de fumat.
În afară de data de 31 mai, când este marcată, în fiecare an, Ziua Mondială de Luptă Împotriva Fumatului, conform legislaţiei interne, în fiecare a treia zi de joi din luna noiembrie se marchează şi Ziua Naţională de Luptă Împotriva Fumatului. Consider că, totuşi, în actualul context, în care tinerii se apucă de fumat la vârste foarte mici, trebuie dusă, sistematic, o campanie de propagandă. Deci, nu doar cu astfel de ocazii trebuie să arătăm toleranţă zero faţă de acest flagel, ci în fiecare zi. În acest context, vom derula activităţi în tot cursul anului, mai ales în licee şi în şcoli generale”.
(F.T.)














