La data de 30.04.2012, polițiștii Secției Rurale nr. 3 Blejoi au surprins în flagrant o femeie care întreţinea relaţii sexuale cu un bărbat, în autoturismul acestuia.
Pentru ”prestația” ei, femeia primise suma de 30 lei, bani ce au fost ridicați în vederea confiscării.
Femeia depistată mai fusese sancționată anterior pentru fapte similare, de această dată, pe numele ei fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de prostituție.
La data de 02.05.2013, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale al I.J.P. Prahova, au executat o acţiune pe raza municipiului Ploieşti, zona Podul Înalt, Cartier Albert km. 6, zona pădurii Păuleşti, pe linia prevenirii şi combaterii prostituţiei şi depistării persoanelor urmărite.
În urma activităţilor specifice desfăşurate, pe D.N. 72 a fost depistată o ploieșteancă care întreţinea raport sexual cu un bărbat, de la care primise suma de 40 lei.
Femeii i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârirea infracțiunii de prostituție.
Tot cu această ocazie, în aceeași zonă a fost depistată o femeie care atrăgea bărbați în scopul întreţinerii de raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.
Aceasta a fost sancţionată contravenţional cu suma de 300 lei, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991.