Dragi colegi,

Se împlinesc 20 de ani de la constituirea Filialei Prahova a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere (ANCMRR) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Cu acest prilej şi de „Ziua Rezervistului”, aniversată mâine, noi, membrii acesteia, vă mulţumim călduros pentru respectul şi sprijinul pe care ni le-aţi acordat în tot acest răstimp, rugându-vă să ne fiţi în continuare alături. Ca şi dv., am optat în tinereţe pentru meseria de poliţist, jandarm sau pompier, din respect pentru lege, adevăr şi dreptate, din dragoste faţă de ţară şi de conaţionalii noştri, în slujba cărora ne-am decis să ne înrolăm.
Anii de viaţă pe care i-am adunat îi simţim nu ca pe o povară, ci ca pe o zestre de înţelepciune, curăţenie şi deschidere sufletească. Gândim pozitiv, trăim cinstit şi ne străduim să nu ne abatem de la verticalitatea morală în spiritul căreia ne-am format şi am activat în Ministerul Afacerilor Interne. Ne mândrim cu această apartenenţă, ne bucurăm de fiecare dintre succesele dv., tresărim cu durere ori de câte ori un poliţist, un jandarm sau un pompier cade la datorie sau este rănit în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Totodată, milităm împreună cu dv. şi cu sindicatele care vă reprezintă, pentru ca noi toţi, activi sau rezervişti, să ne bucurăm de aprecierea şi drepturile pe care le-am dobândit cu trudă, cu privaţiuni, cu tribut de vieţi şi de sânge în lupta dură cu infracţionalitatea, cu incendiile, cu intemperiile. Ne bucură colaborarea strânsă şi fructuoasă dintre cele trei inspectorate, ca şi camaraderia tot mai accentuată pe care o stimulează această cooperare, dorindu-ne ca ea să se resimtă cât mai mult şi în asociaţia noastră. Contaţi pe sprijinul nostru în îndeplinirea misiunilor de serviciu, aşa cum şi noi ne bizuim pe o sporită susţinere din partea dv.! Vă aşteptăm cu drag să intraţi în rândurile noastre, de îndată ce vă veţi pensiona!

La mulţi ani, actuali şi viitori rezervişti!

Comitetul de conducere al
ANCMRR – Filiala Prahova (776)