• Se ia în calcul amenajarea unui heliport pe acoperişul clădirii, pentru a deservi viitorul Spital al Copiilor

Parcarea supraterană cu 220 de locuri din centrul municipiului Ploieşti – situată în spatele Casei de Cultură a Sindicatelor – aşteptată de mai mulţi ani atât de ploieşteni, cât şi de şoferii care sunt în tranzit, cu treburi, prin cel mai mare oraş prahovean, ar trebui să fie gata până în vara anului viitor. Primăria Ploieşti a semnat contractul de lucrări pentru realizarea acestei parcări, preţul convenit fiind de circa 8,6 milioane de lei fără TVA.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Ploieşti, în perioada următoare vor avea loc întâlniri cu proiectanţii, pentru a se stabili dacă există posibilitatea de a face unele lucrări care să aibă legătură directă cu viitoarea activitate a Spitalului Copiilor, a cărui clădire se află în apropierea Casei de Cultură a Sindicatelor din centrul oraşului. Astfel, se doreşte ca, la ultimul etaj să fie făcute unele modificări la lucrările prevăzute în studiul de fezabilitate, care să conducă la mărirea capacităţii spaţiilor de parcare, iar pe acoperişul viitoarei clădiri să se creeze chiar şi un heliport care să deservească spitalul pentru copii. Tot pentru a veni în sprijinul viitorilor pacienţi şi al familiilor acestora, se are în vedere realizarea unei pasarele de legătură între parcarea supraterană şi spital, pentru a facilita accesul micilor pacienţi în incinta unităţii medicale.
Conform contractului de lucrări, societatea de construcţii va avea obligaţia să presteze serviciile de întocmire a documentaţiei tehnice, să realizeze ridicarea topografică avizată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, să obţină avizele solicitate în certificatul de urbanism şi, bineînţeles, să execute, să finalizeze şi să întreţină în perioada de garanţie lucrările de construire a parcării supraterane care va fi situată pe strada Cuza Vodă.
Termenul de prestare a serviciilor de proiectare şi de execuţie a lucrărilor care fac obiectul contractului va fi de 10 luni de la data emiterii ordinului de începere ce va fi dat de către beneficiar – Primăria Ploieşti.
Contractul parafat de municipalitatea ploieşteană cu societatea câştigătoare a licitaţiei prevede şi sancţiuni pentru neîndeplinirea de către firmă a obligaţiilor de executare a lucrărilor. Printre acestea, se regăseşte şi paragraful care se referă la rezilierea contractului. Astfel, „în caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale de către executant, achizitorul are dreptul de a considera contractul desfiinţat de plin drept”, şi, în această situaţie, executantul va datora daune compensatorii către beneficiarul lucrării.Violeta STOICA