Acest sfânt Timotei, aflându-se în Egipt, învăţa poporul din satul Penapeon sfintele cuvinte. După aceea, luându-şi femeie pe Mavra, nelocuind cu dânsa nici douăzeci de zile, a fost pârât şi dus la Arian, guvernatorul Tebaidei. Acesta i-a poruncit să aducă toate cărţile pe care le citea creştinilor, el însă n-a voit. Ba, i-a zis guvernatorului că el îşi ţine cărţile în loc de copii, şi cu acestea se întăreşte şi de îngeri este păzit atunci când îi cheamă într-ajutor prin puterea dumnezeieştilor cuvinte ce erau scrise în cărţi; prin urmare, nimeni nu-şi va da de bunăvoie copiii săi spre moarte. Timotei şi soţia sa au fost torturaţi pentru că nu au vrut să renunţe la credinţă, iar sufletele lor s-au dus către Dumnezeu.














