Portarul Dan Panzaru a parasit Romania in iarna trecuta, dupa experiente mai mult sau mai putin reusite. El a aparat, printre altele, poarta echipelor Prahova Tomsani (actuala Fortuna Brazi, unde a contribuit decisiv la promovarea in divizia C, in meciul de baraj cu FC Zagon, castigat la lovituri de la 11 metri de echipa pe care Ion Mihai i-a vandut-o apoi lui Radu Calin) sau CS Otopeni – ultima sa legitimare in tara noastra. Panzaru a revenit in Moldova, legitimandu-se la gruparea FC Veris Draganesti, noua „senzatie” a fotbalului de peste Prut, echipa antrenata de un roman – Danut Oprea (fost jucator la Otelul Galati)! FC Veris este ca si promovata in prima liga din Moldova, avand 60 de puncte dupa 21 de etape (doar un singur meci piedut) si un golaveraj incredibil: 76 de goluri marcate si doar doua primite in 21 de meciuri! Panzaru este rezerva la FC Veris, grupare calificata in finala Cupei Moldovei (!!!), dupa ce marti a invins la loviturile de departajare pe Milsami Orhei – gruparea de unde Petrolul l-a cumparat pe fundasul azer Naziri.
S-au stabilit datele de disputare a restantelor si a Cupei
Ieri, conducerea Asociatiei Judetene de Fotbal Prahova a stabilit programul jocurilor restante. Astfel, la nivelul Ligii A mai sunt de disputat trei jocuri, iar de la Liga B doar o partida. Programul de desfasurare a intalnirilor este urmatorul:
LIGA A:
– Caraimanul Busteni – AFC Astra II (etapa a XXIII-a) – marti, 21 mai, ora 18.00;
– CSM Campina – AS Ploiesti (etapa a XXIII-a) – marti, 28 mai, ora 18.00;
– Caraimanul Busteni – Precizia Breaza (etapa a XVIII-a) – marti, 28 mai, ora 18.00.
LIGA B:
– Gloria Valcanesti – Unirea Tricolor Lipanesti (etapa a XXIII-a) – miercuri, 29 mai, ora 18.00.
Faza sferturilor de finala din cadrul Cupei Romaniei se va desfasura marti, 21 mai, de la ora 17.30, dupa urmatorul program: AS Tufeni Baicoi – Avantul Maneciu, CS Ceptura – Petrolistul Boldesti, CS Cornu – Unirea Urlati, Fortuna II Brazi – CSM Campina.
Derbiuri „la judet”
La finele saptamanii in curs vor avea loc trei jocuri importante pentru stabilirea ierarhiei finale in partea superioara la nivelul Ligii B si, implicit, care grupare va accede in primul campionat al judetului. Partidele cu miza vor fi urmatoarele dueluri: Unirea Tricolor Lipanesti – CSO Teleajenul Valenii de Munte (Seria NORD), CS Cornu – AS Tufeni Baicoi (seria VEST) si Gloria Plopu – Rapid Salciile (seria EST). Trebuie sa precizam si faptul ca echipa Gloria Plopu nu are drept de promovare conform regulamentului, deoarece vara trecuta a cedat locul de Liga A celor de la CSO Plopeni. In atare conditii, formatia Rapid Salciile este ca si promovata, in premiera, in Liga A Prahova, avand 15 puncte avans fata de urmatoarea clasata cu sapte partide inainte de incheierea sezonului.
Au schimbat mingea
Zilele trecute, jucatorii si conducatorii echipei de handbal masculin CSM Ploiesti au lasat deoparte sportul pe semicerc si au trecut la mini-fotbal. Timp de cateva ore, la baza sportiva de la Sala Sporturilor, apartinand lui Daniel Chirita, handbalistii “au incins o miuta”, elevii antrenati de Dragos Dobrescu, care, din pacate nu au reusit sa se claseze pe un loc care sa le garanteze ramanerea in primul esalon valoric la handbal, dovedind reale calitati fotbalistice. Printre cei remarcati la fotbal ii putem mentiona pe Chike Onyejekwe si Andrei Enescu, acesta din urma fiind autor a mai multor goluri, fapt normal daca tinem cont ca pe vremea junioratului a practicat si fotbalul, la Farul Constanta. La final, cele doua tabere au participat la repriza a treia, toti afirmand ca intrecerea de fotbal a fost pentru mentinerea tonusului fizic inainte de ultima partida din Liga Nationala.
Cristi DAMIAN, Marian DIMA