In cadrul celei de-a VIII-a editii a Galei Academiei Sinaia, primaria orasului va premia elevii care au obtinut distinctii la olimpiadele si la concursurile sportive derulate in anul scolar 2011 – 2012. Ceremonia se va desfasura vineri, 24 mai, incepand cu orele 20.00, la Centrul International de Conferinte Casino Sinaia. 148 de olimpici, 51 de sportivi, 39 de profesori si 16 antrenori de la scolile “George Enescu” si “Principesa Maria”, de la Colegiul “Mihail Cantacuzino” si de la Cluburile Sportive din Sinaia vor primi diplome si premii in valoare totala de 30.000 de lei. Trupa “The Sixteens” va sustine un recital, cu ocazia manifestarii. „An dupa an, Academia Sinaia creste! Acest spatiu elitist rezervat celor mai buni elevi, sportivi, profesori si antrenori devine mai cuprinzator si reprezentativ. Este un motiv de mandrie pentru noi toti si le multumesc personal tuturor premiantilor din acest an pentru munca si daruirea lor. Prin aceste rezultate, Sinaia se distinge inca o data prin performanta. Sper ca acest eveniment sa isi continue frumoasa traditie! Mult succes in continuare!”, a declarat Vlad Oprea, primarul orasului Sinaia.