Dragi cititori, acest spatiu de pagina va apartine. Aici isi vor gasi loc punctele dumneavoastra de vedere in legatura cu ceea ce va framanta, va nemultumeste, va ingrijoreaza, ati dori schimbat sau credeti ca merita apreciat.

Se poate face succesiunea in fata unui notar public daca unul dintre mostenitori nu se prezinta ?

,,Suntem patru mostenitori si am dori sa facem succesiunea prin intermediul unui birou notarial ca sa nu ne mai complicam altfel. Si desi initial ne-am inteles asupra tuturor aspectelor, unul dintre cei patru mostenitori a invocat tot felul de motive si nu s-a prezentat pana acum la niciuna dintre invitatiile notarului pentru rezolvarea succesiunii. Ce se poate face in aceasta situatie ? Se mai poate finaliza succesiunea in aceste conditii ?’’.
Gheorghe Neacsu, Ploiesti

* * *
Domnule Neacsu, trebuie sa stiti ca in principiu in astfel de cazuri in care partile nu se inteleg asupra bunurilor respective sau asupra altor aspecte si refuza sa se prezinte la notar atunci dezbaterea succesiunii se poate realiza numai apeland la o actiune in instanta. Totusi, in conditiile in care unul dintre mostenitori, fiind citat de catre notar, semneaza de primire citatia, dar nu se prezinta la termenul stabilit de notar, certificatul ar putea fi emis daca celelalte conditii legale sunt indeplinite. Daca, insa, acesta nu semneaza, ori se prezinta, personal sau prin mandatar, dar va contesta calitatea de mostenitor a celorlalti, precum si acceptarea in termen a succesiunii de catre acestia, bunurile etc, atunci procedura la notar se suspenda urmand sa va adresati in instanta. Oricum, cel mai bine este sa discutati toate aceste aspecte atat cu mostenitorul care nu s-a prezentat la notar in ideea ca poate, in final, ajungeti la o intelegere, precum si cu notarul care se poate pronunta in acest caz, tinand cont de toate aspectele cerute de legislatia in domeniu.