Potrivit cercetătorilor, un animal de companie ne asigură fericirea în viaţă şi face bine inimii. Fapt este că trebuie luat de bun ce spun băieţii ăştia, fiindcă la vremurile de azi nu mai poţi fi sigur decât de Biblie, DEX şi de ce se spune la televizor.
Evident, la starea psiho-fizică de-acum, un tratament din ăsta, animalistic, este bine-venit şi poate completa măsurile de protecţie socială luate de Guvern. Astfel, pentru combaterea durerii de cap este necesar să ai în lesă un hârciog, pentru aia de fiere – un jder în lesă, iar pentru aia de faringe – un şarpe încolăcit în jurul gâtului, să nu mai simţi nimic. În fapt,credem că, aidoma plagiatului în descoperirea penicilinei, şi şmecherii care ştiu ce-i mai bine pentru omenire s-au inspirat din realităţile noastre dure. De exemplu, potrivit cutumei naţionale, o capră moartă la momentul oportun – şi, mai ales, în curtea cui trebuie – face bine pipotei, e lucru demonstrat ştiinţific. Deci, miza pentru sănătatea noastră în viitor sunt animalele/păsările accesoriabile. Cică şi-a tras maşină şi şi-a făcut vilă. Dar, pentru ca proprietarul să beneficieze de program preferenţiabil la pripon – pachet în plus şi liberare mai devreme – proprietarul mai spânzură şi un cerb lopătar de grindă. Pe geamul uşii de la garaj se lipeşte citaţia de la Parchet.
Totuşi, nu înţelegem cum poate să te calmeze apariţia unui urs la cotul unei poieni, când sfârâie micii pe grătar, doar dacă aplici pe invers ce cântă Tudor Gheorghe – “Dansează ursul românesc!”. Pe aceeaşi logică, o purcea moartă în coteţ poate constitui motiv de înfrânare a pornirilor efuzionistice nejustificate, cărora strămoşii noştri de pe la 1989 le concentrau în expresii de genul “Râzi ca prostu-n târg”. Zburătoare selecţionabile din văzduhul ţării pot calma atacurile furibunde la poarta selecţionatei lui Piţurcă. O bufniţă – mai scumpă pe piaţă, vreo trei sute de euro în Obor – cocoţată pe transversala lui Tătăruşanu asigură defensiva tricoloră. Face aia urât, şi gata !, a căzut ca retezat Van Bommel în careul carpato-danubiano-pontic. Aşa s-au prăpădit şi pionierii străini care voiau să privatizeze Salina Cacica şi Fabrica de pâine, dar noi nu ne-am vândut ţara. De-aia au fost proteste, recent, la Poştă şi scandări de genul “Pedele, vino-ncoa/ Salută galeria !”.
Putem avea drept companie zburătoare mai stilate, cum ar fi piţigoiul. Ăsta e bun mai târziu pentru elevii care azi se strâmbă când aud expresia “Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!” Zburătorul ăsta a fost propus ca siglă universal valabilă pentru bănci, să ştie omul ce-şi face cu gheara lui dacă ia cu împrumut, dar, potrivit unei Directive UE, imagini cu suporteri scandalagii şi piţigoi nu se dau pe post, şi gata. Şi-un peşte poate fi un animal de companie, deşi, un rechin ţinut într-un acvariu poate genera expresii a la Marin Preda, când a văzut girafa la zoo – “Aşa ceva nu există !”. Pentru lămuriri suplimentare, se pot vedea nupurile de la DNA.
De pisici nu scriem, că sunt multe miorlăibile pe metru pătrat de jgheab, care tulbură somnul oamenilor cu conştiinţa curată. Astea au şapte sau nouă suflete – depinde de regiunea în care li s-a dus buhul – şi câţi paşi îndărăt bagă un elev înainte de a pleca la şcoală. E bun şi un arici în braţele omului, dar se duce treaba cu ospitalitatea românului. Vulpea? Merge, numai dacă ai funcţie şi o societate comercială în spate, trecută pe numele odraslei. Şi-aia înfiată. Se zice că există incompatibilitate între un măgar şi un măgar, un bou şi un bou. Între o jigodie şi o altă jigodie.
Aiurea, ia mai ieşiţi din casă !
Florin TĂNĂSESCU
