De mâine, de la ora 10:00, până vineri, la ora 18:00, gradul de instabilitate atmosferică va creşte progresiv în toată ţara, începând din sud-vest şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, ploi cu caracter torenţial, căderi de grindină şi vijelii. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente şi mai intense în primele ore în regiunile vestice şi sud-vestice, apoi în sudul, centrul şi estul teritoriului. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp.