• Vor concerta muzicieni de talie internaţională
La Ploieşti – oraşul ce a găzduit, acum 44 de ani, primul festival de jazz din ţară – se deschide, astăzi, cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional „Ploieşti Hot Jazz Summit”. Evenimentul va dura patru zile şi va oferi spectatorilor privilegiul de a asculta live interpretări de excepţie ale unora dintre cei mai importanţi muzicieni din lume.
Primăria Municipiului Ploieşti, teatrul din municipiu şi Asociaţia Culturală „Jazz Forum 03” sunt organizatori ai manifestării realizate în parteneriat cu Sibiu Jazz Festival.
Deschiderea oficială a festivalului are loc la ora 18.30 la Teatrul „Toma Caragiu”, iar la ora 18.45 este programat primul recital, susţinut de muzicieni din Polonia care abordează stilul new-pop jazz: Grzegorz Karnas – cel mai important solist vocal de jazz din această ţară, Michal Tokaj – pian, Michal Jaros – contrabas, Sebastian Frankiewicz – baterie, Radoslaw Nowicki – saxofon. La ora 20.30, vor urca pe scenă Richard Galliano (acordeon) şi trupa Tangaria (Franţa). Richard Galliano – care a câştigat în 1993 premiul “Muzicianul francez al anului” – va încânta publicul cu muzica sa ce combină şi ritmuri de swing, flamenco, fado şi tango. La ora 22.15, pianistul român Lucian Ban, stabilit în SUA, şi Mat Manieri (violă) vor susţine un recital în cadrul unui turneu european de lansare a albumului „Transylvanian Concert” pentru legendara casă de discuri ECM Records. Vineri, la ora 19.00, vor urca pe scenă muzicienii de la Omri Mor Trio (Israel), al căror repertoriu variază de la muzica clasică şi jazz la muzică latino şi afro-cubaneză, iar la ora 21.00, trupa Carlos Maza şi Familia (Spania) vor purta publicul într-o călătorie fascinantă în muzica lor ce combină jazz-ul cu ritmurile muzicii latine.
Sâmbătă, la ora 19.00, va fi invitată pe scenă trupa belgiană Steve Houben Quartet. Steve Houben a fost desemnat cel mai bun saxofonist alto belgian şi a cântat alături de muzicieni de top ai jazz-ului european. De la ora 21.00, publicul îi va putea urmări pe unii dintre cei mai importanţi artişti de jazz din Ungaria, care formează trupa Zsolt Bende Quartet. Duminică, de la ora 19.30, Antonio Flinta Quartet din Italia va interpreta piese ce includ elemente din mainstreamul jazz-ului american, iar la ora 21.30 va avea loc unul dintre cele mai aşteptate recitaluri – cel al legendarului Omar Sosa – deţinătorul a numeroase premii şi al cărui repertoriu cuprinde interpretări contemporane ale unor stiluri clasice cubaneze. Acesta va fi însoţit de trei muzicieni. Programul festivalului a fost anunţat ieri într-o conferinţă de presă la care au participat directorul festivalului- Lucian Sabados, directoarea teatrului ploieştean, Raluca Nicolescu, viceprimarul Iulian Teodorescu şi Ruxandra Angelescu – reprezentantă a uneia dintre firmele ce sponsorizează evenimentul. Preţul unui bilet pentru o seară de festival este 40 de lei, iar cei care cumpără abonamente pentru două, trei sau patru seri vor plăti câte 35 de lei pentru fiecare seară. Pentru studenţi, elevi, pensionari, preţurile sunt reduse cu 50%. Până ieri se vânduseră 303 bilete şi erau făcute 160 de rezervări.
Ana MAXIM