Lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor cercetează penal de o femeie în vârstă de 32 de ani, din Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.
S-a reţinut faptul că în perioada 2008- 2013, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, aceasta a reţinut şi nu a virat obligaţiile cu stopaj la sursă, prejudiciind bugetul general consolidat al statului cu suma de peste 15.000 lei.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi tragerea la răspundere penală.

Un ploieștean în vârstă de 37 de ani este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”.
S-a reţinut faptul că în perioada 2011- 2012, în calitate de administrator al unei societăți comerciale a reţinut şi nu a virat obligaţiile cu stopaj la sursă, prejudiciind bugetul general consolidat al statului cu suma de peste 14.500 lei.lei.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi tragerea la răspundere penală.

La data de 14.05.2013 a fost dispusă începerea urmăririi penale față de un bărbat de 41 ani din Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, constând în aceea că, în perioada iulie 2011 – iunie 2012, în calitate de administrator al unei societăți comerciale a reținut și nu a virat către bugetul statului suma de aproximativ 10.500 lei, reprezentând impozit salarii, CAS asigurați, somaj asigurați și sănătate asigurați.