Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, dupa sedinta Comitetului Executiv National (CExN), ca va candida la presedintia partidului la Congresul din 19-20 aprilie, el aratand ca a propus ca urmatorul Congres de alegeri sa aiba loc peste trei ani, in 2016, inainte de alegeri.
Victor Ponta a mai declarat ca la congresul partidului vor exista cinci functii de membru al Biroului Permanent National (BPN), echivalente functiilor de vicepresedinte, rezervate exclusiv femeilor. Forul largit de conducere al PSD a stabilit si configuratia structurii de conducere ce va fi aleasa la congresul de luna aceasta. “Structura de conducere a partidului va fi formata din presedinte, presedinte de onoare, domnul Ion Iliescu, presedinte al Consiliului National – functia ramane in Statut, dar nu vom organiza alegeri pentru ea, presedinte executiv. Sunt opt vicepresedinti regionali, alesi doar de catre colegii nostri din regiunile respective. Opt vicepresedinti nationali, in functie de numarul de voturi pe care il vor obtine. Si am reusit sa ii conving pe toti colegii mei sa avem cinci functii de membri ai Biroului Permanent, echivalent cu functia de vicepresedinte, care sunt rezervate doar doamnelor. Eu as fi facut si mai multe, dar am castigat inca una. Vor fi cinci. Este o discriminare pozitiva, candideaza doar doamnele”, a declarat Victor Ponta, la finalul reuniunii. “In ceea ce ma priveste, nu vreau sa spun sau sa dau dovada de prea multa incredere, voi candida la functia de presedinte si ma astept, asa cum am vazut, ca dupa perioada de victorii electorale, colegii mei sa fie alaturi de mine”, a adaugat Ponta. El a mentionat ca le-a propus social-democratilor, in sedinta CExN, ca urmatorul Congres sa aiba loc in 2016 in asa fel incat pentru alegerile din 2016 fie sa aiba legitimitatea data de Congresul de atunci, fie partidul sa fie condus de un alt lider. “Pe mine nu ma intereseaza sa ma perpetuez la conducere si sa piarda partidul cu mine, eu vreau sa castige partidul cu mine”, a spus Ponta. Acesta a mentionat ca miercurea viitoare se inchid toate candidaturile pentru toate functiile. Liderul PSD a mai aratat ca toti fostii presedinti ai partidului, respectiv Ion Iliescu, Oliviu Gherman, Adrian Nastase si Mircea Geoana, vor fi prezenti la congres. Intrebat daca Adrian Nastase a confimat prezenta sa la Congres, Ponta a raspuns: “Eu am discutat cu domnia sa si toti fostii presedinti ai partidului, domnul Iliescu, domnul Oliviu Gherman, domnul Nastase si domnul Geoana vor avea o prezenta si un loc special pentru ca e vorba despre fostii presedinti ai partidului”. El a spus ca la congres va fi invitat si Alexandru Atanasiu, fost presedinte ale PSDR, cu care PDSR a fuzionat. Liderul PSD a adaugat ca la Congres vor fi invitati presedintele Internationalei Socialiste, presedintele PES, presedinta organizatiei de femei social-democrate europene, reprezentanti ai partidelor parlamentare din Romania, cu exceptia PDL.
Presedintele PSD a mentionat ca seful statului, Traian Basescu, nu a fost invitat la Congresul PSD.
Congresul PSD urmeaza sa aiba loc in perioada 19-20 aprilie.














