Banca Mondială se implică în modernizarea ANAF

Banca Mondială a aprobat alocarea a 70 milioane de euro pentru modernizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în scopul creşterii eficienţei colectării impozitelor şi a contribuţiilor sociale, precum şi pentru întărirea disciplinei fiscale şi reducerea birocraţiei. „ANAF a aşezat o fundaţie solidă pentru următoarea generaţie de reforme în domeniul administrării veniturilor statului, care se va derula în cursul următorilor cinci ani. De asemenea, ANAF a decis ca următoarele reforme să se concentreze pe combaterea evaziunii fiscale, reducerea poverii administrative asupra contribuabililor şi creşterea eficienţei în colectare”, a declarat Bernard Myers, specialist în managementul sectorului public în cadrul Băncii Mondiale.

UE doreşte supravegherea centralizată a băncilor din zona euro

Uniunea Europeană analizează posibilitatea introducerii unor teste de stres mai dure pentru sectorul bancar din zona euro, respectiv trecerea către o supraveghere bancară centralizată la nivelul Băncii Centrale Europene. Această iniţiativă este susţinută de ţările bogate din zona euro, precum Germania, Olanda sau Finlanda, care nu vor să ajungă în situaţia de a acoperi nota de plată pentru instituţiile de credit slabe din alte state ale uniunii monetare. Susţinătorii testelor mai dure vor lansa o campanie de convingere a celorlalţi parteneri europeni la viitoarea reuniune a miniştrilor de finanţe din UE. Tot mai mulţi experţi europeni, implicaţi în eforturile de stabilizare a crizei blocului comunitar, consideră că o „curăţare a băncilor de creditele nerambursate este singura modalitate de a aduce din nou economia Europei pe creştere”.

Fermierii îşi vor încasa ultima tranşă de subvenţii

Începând de ieri, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început să efectueze plăţile în valoare totală de aproximativ 126 miliarde de lei, de care vor beneficia fermierii din sectorul vegetal, dar şi crescătorii de animale.
Conform comunicatului APIA, aceşti bani reprezintă ultima tranşă din plăţile naţionale directe complementare (PNDC) aferente campaniei de plată pe suprafaţă pentru anul 2012, precum şi ajutoare de stat alocate din bugetul Ministerului Agriculturii.