Evaziunea la carne şi legume-fructe atinge 400-600 milioane de euro

Sectoarele din agricultură cu cea mai mare evaziune fiscală sunt cele de panificaţie, legume-fructe şi carne, după cum a recunoscut chiar ministrul de resort. „Pe zona de carne şi de legume-fructe estimăm că evaziunea fiscală se situează undeva între 400-600 de milioane de euro”, a afirmat Daniel Constantin. El a adăugat că la panificaţie evaziunea se apropie de 80 la sută. „Eu cred că dacă, pe sectorul de panificaţie, vom reuşi să reducem TVA de la 24 la 9 la sută, nu putem să vorbim, în viitor, de o evaziune fiscală mai mare de 10-15 la sută, sau poate chiar s-o anihilăm, prin ceea ce vom face şi împreună cu instituţiile de control abilitate – ANAF, Garda Financiară. Deci, nu ne vom mărgini doar la reducerea TVA, fără mecanisme suplimentare de control în piaţă”, a adăugat ministrul.

Munca la negru, din nou în vizorul autorităţilor

În ultima decadă a lunii trecute, funcţionarii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Prahova au verificat 35 de agenţi economici, iar pentru deficienţele constatate au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 33.000 de lei. În urma acestor acţiuni de control, inspectorii ITM Prahova au avut în vedere, în principal, identificarea şi combaterea muncii la negru, verificarea respectării de către societăţile comerciale a prevederilor legii în domeniul relaţiilor de muncă şi în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă.

„Luna plantării arborilor”

În fiecare an, în perioada 15 martie – 15 aprilie, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva organizează, atât la nivel central, cât şi la nivelul unităţilor sale teritoriale, activităţi practice de împădurire şi alte manifestări dedicate formării conştiinţei forestiere în rândul cetăţenilor, sub egida „Lunii plantării arborilor”.În mod fericit, această perioadă coincide cu lucrările specifice campaniei de împăduriri de primăvară, în cadrul căreia se vor realiza 3.713 hectare, dintre cele 6.120 hectare prevăzute în programul pe acest an. În afara lucrărilor de împădurire, realizate pe suprafeţele de fond forestier pe care le are în administrare, Romsilva este pregătită, în acest an, să sponsorizeze cu circa 1 milion de puieţi forestieri persoanele fizice şi juridice care doresc să-şi împădurească suprafeţele proprii, şi, totodată, să vândă, la preţuri accesibile, celor interesaţi alte 2 milioane de puieţi forestieri şi ornamentali.

Ţigările şi berea s-au scumpit

De ieri, nivelul accizei la ţigări a fost stabilit la 56,71 euro/1.000 de ţigarete, faţă de 53,18 euro/1000 de ţigarete, cât era până la 31 martie 2013. Drept urmare, preţul mediu al unui pachet de ţigări poate ajunge, după majorarea accizelor, de la 11,93 lei la 12,32 de lei.
Şi acciza la bere creşte, de la 1 aprilie 2013, de la 0,748
euro/hl – la 0,8228 euro/hl, respectiv de la 0,43 euro la 0,473 euro – în cazul producătorilor independenţi cu o capacitate de producţie anuală care nu depăşeşte 200.000 de hectolitri. „Măsura de creştere a accizei afectează în mod direct consumatorul, întrucât pe fondul contextului economic dificil piaţa berii nu poate susţine această majorare a accizei cu 10 la sută”, a declarat Constantin Bratu, directorul general al asociaţiei „Berarii României”.