Petrolul a făcut un pas uriaș spre îndeplinirea obiectivului propus la începutul sezonului – calificarea în Europa League. Găzarii au învins cu 3-1 la Târgu Jiu, obținând a doua victorie din acest sezon în fața Pandurilor. Hamza Younes a ajuns la cota 8 în campionat, prin golul de 1-0, iar Jeremy Bokila a înscris, la fel ca în tur, o dublă în poarta gorjenilor. Petrolul și Pandurii au făcut rocadă în clasament, “galben-albaștrii” urcând pe locul 3, cu 45 de puncte. Etapa viitoare, elevii lui Cosmin Contra vor întâlni, pe teren propriu, codașa Gloria Bistrița, într-un meci care se va desfășura sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 19:00.

www.fairplaydeprahova.ro