După victoria obţinută, sâmbătă, în partida cu Viitorul Constanţa, petroliştii au primit câteva zile libere, urmând ca mâine după-amiază să revină la antrenamente. Este, de altfel, cam ultimul moment de respiro pentru jucătorii lui Cosmin Contra, în condiţiile în care programul până la finalul sezonului este unul cât se poate de aglomerat, cu opt meciuri în mai puţin de 30 de zile, socotind aici şi foarte probabila prezenţă în finala Cupei României.
Petrolul va pleca de joi spre Turnu Severin, acolo unde, sâmbătă, de la ora 18.00, va întâlni echipa locală, într-o partidă contând pentru etapa a XXIX-a a Ligii I. Revenirea acasă se va produce imediat după joc, iar după ce, duminică, vor petrece Paştele în sânul familiilor, ploieştenii vor începe, de luni, pregătirea întâlnirii cu FC Braşov, programată să se desfăşoare pe 8 mai, de la ora 20.30, pe “Ilie Oană”. La Turnu Severin, “lupii” nu vor putea conta pe serviciile lui Ovidiu Hoban, mijlocaşul fiind suspendat după ce, în ultima etapă, a văzut cel de-al patrulea cartonaş galben din acest campionat.