În prezenţa preşedintelui Asociaţiei Comunelor din România (AcoR) – Emil Drăghici, a preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova – Mircea Cosma, a conducerii Instituţiei Prefectului Prahova, ieri, la Ploieşti, a avut loc Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România – Filiala Prahova. Pe lângă raportul de activitate privind perioada septembrie 2012 – aprilie 2013 şi elementele strict legate de desfăşurarea activităţii asociaţiei, de departe cele mai importante teme luate în discuţie au fost cele care au vizat problemele cu care se confruntă aleşii locali din mediul rural în activitatea lor. Astfel, profitând de prezenţa preşedintelui AcoR, dar şi de cea a reprezentanţilor autorităţilor judeţene, edilii comunelor au avut astfel prilejul să se plângă de lipsa fondurilor, de numărul redus de angajaţi, de birocraţie şi de legislaţia extrem de stufoasă, o listă succintă a acestor probleme fiind prezentată inclusiv de către preşedintele AcoR –Filiala Prahova, Cornel Nanu. Subliniind că problemele cu care se confruntă primarii de comune în activitatea de zi cu zi vor fi înaintate şi parlamentarilor de Prahova, Cornel Nanu le-a detaliat pe cele pe care asociaţia pe care o conduce le consideră a fi cele mai importante. Concret, primarii consideră necesar ca nu doar ei să răspundă în faţa legii atunci când greşesc, ci şi funcţionarii publici care întocmesc documentele pe care apoi edilii le semnează. Invocând birocraţia, dar mai ales desele schimbări legislative care duc la încărcarea activităţii acelora care lucrează în administraţia publică, s-au mai solicitat atât deblocarea, cât mai urgentă, a posturilor, cât şi o acoperire financiară corespunzătoare de fiecare dată când în teritoriu sunt transferate, de la centru, diferite sarcini. Şi pentru că s-a vorbit despre bani, primarii au mai cerut ca şi edilii localităţilor în care se derulează proiecte europene să primească indemnizaţii mărite, dar şi să beneficieze de anumite sporuri în funcţie de vechimea pe care o au în conducerea comunităţilor locale. Nu în ultimul rând, s-a cerut să existe posibilitatea ca autorităţile locale să poată percepe chirie „reţelarilor” pentru utilizarea domeniului public, ca impozitul agricol să se constituie venit la bugetul local, dar şi să se modifice Legea pajiştilor. Prefectul Marius Sersea a ţinut să le spună primarilor că problemele ridicate de către aceştia sunt pertinente, în acest sens sugerând că este nevoie ca ele să fie cunoscute şi de către parlamentarii prahoveni, care pot propune modificări ale legislaţiei în vigoare. Legat de deblocarea posturilor din administraţia locală, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma a anunţat că acest proces – anunţat şi de către reprezentanţii Guvernului – ar urma să fie pus în aplicare la sfârşitul lunii mai a.c. În ceea ce priveşte solicitările primarilor de a avea lefuri mai mari, şeful administraţiei judeţene a declarat că ar propune „indemnizaţie de ordinul a mii de lei” pentru edilii care au reuşit să aducă în localităţile lor investitori a căror activitate a adus la apariţia a noi locuri de muncă. În acest context, i-a îndemnat pe primari să „valorifice ideea creării de întreprinderi mici şi mijlocii, motorul dezvoltării economiei în ziua de astăzi, astfel încât primarii să nu mai stea cu mâna întinsă după fonduri la Consiliul Judeţean”.
N.DUMITRESCU