Un caz neobişnuit a fost în atenţia medicilor veterinari prahoveni, recent, în satul Plopu. Reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova au fost anunţaţi, pe data de 5 aprilie, în miez de noapte, în jurul orei 23.00, că o vacă din gospodăria unui localnic este foarte agresivă, a rupt lanţul din grajd şi zbiară din toţi rărunchii. Nimeni nu ştia de ce se manifestă aşa animalul domestic, însă medicii veterinari care au fost la faţa locului au aflat că, în urmă cu două săptămâni, în ieslea vacii, proprietarul din satul Hârsa a găsit o vulpe moartă, pe care a aruncat-o în apropierea grajdului şi nu a anunţat pe nimeni despre descoperirea cadavrului animalului sălbatic. Problemele au început atunci când cei prezenţi în gospodăria omului din comuna Plopu au încercat să prindă vaca turbată, pentru a o eutanasia. „A fost deosebit de dificil, pentru că nu putea nimeni să se apropie de această bovină, care, în decursul câtorva ore, devenise extrem de agresivă. Am fost nevoiţi să apelăm la ajutorul celor de la Grădina Zoologică de la Bucov, pentru a o tranchiliza, deoarece altfel nu puteam interveni. Iniţial, ne-am gândit să apelăm şi la vânători, pentru a o împuşca, însă acest lucru nu este posibil în apropierea locuinţelor, deci am renunţat la idee. Am solicitat, însă, după acest incident, Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare să ni se aloce fonduri pentru a cumpăra o puşcă cu tranchilizant, pentru a interveni în situaţii similare. O asemenea armă costă circa 1500 de euro, iar achiziţionarea ei trebuie bugetată”, a declarat Mihai Terecoasă, şeful Direcţiei Sanitare Veterinare Prahova. Acesta a menţionat că deja era un semnal de alarmă faptul că vulpea – chiar dacă nu ar fi fost găsită moartă – a fost descoperită în gospodărie, lucru care arată că în fapt ceva nu este în regulă. După eutanasierea vacii, în urma analizelor de laborator, s-a stabilit foarte clar că animalul era turbat. Şi cadavrul vulpii care a stat la baza apariţiei simptomelor de turbare la bovina sacrificată – găsit ulterior – a fost analizat şi s-a stabilit că şi animalul sălbatic – care probabil a muşcat sau a zgâriat vaca – avea, de asemenea, rabie.
Potrivit reprezentanţilor DSVSA Prahova, toată zona respectivă este ţinută sub observaţie, fiind vaccinate antirabic animalele domestice din gospodăriile populaţiei.
Ultimul caz asemănător, de turbare la o vacă, s-a înregistrat, la nivelul judeţului Prahova, în anul 1985, în comuna Brebu.
Violeta STOICA