La data de 1.04.2013, polițiștii din Bușteni au fost sesizați telefonic de către un agent din cadrul unei societăți de distribuție a gazelor despre faptul că în urma unui control de rutină efectuat la un contoar de gaze al unui imobil s-a constatat ca aparatul de înregistrare a consumului prezintă o improvizație.
Cu ocazia cercetarii efectuate la fata locului s-a constatat ca cele sesizate se confirmă, contoarul în cauza prezentând urme ale unei intervenții neautorizate.
Lucratorii societății respective au procedat la ridicarea dispozitivului artizanal, s-a sistat distribuția de gaze naturale, în cauză fiind efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de furt.