CRIZA FINANCIARA GLOBALA 2007 – 2020

Crizele sunt fenomene complexe generate de perturbaţiile ce apar în derularea unei activităţi sau în funcţionarea unui sistem. Amploarea fenomenului este considerabilă atunci când extinderea este globală. De aceea, consider o copilărie din partea celor care declară că în următorii doi ani criza se va termina. Nu trebuie decât să privim în urmă la criza declanşată acum un secol, în 1907, care s-a terminat în 1920, sau la perioada dintre anii 1932 – 1945, şi ne dăm seama că după o perioadă de şapte ani de creştere a masei monetare au urmat alţi treisprezece de haos, recesiune, conflagraţie etc. De altfel, mulţi specialişti afirmau la nivelul anului 2008 că în circa doi ani criza se va sfârşi. Realitatea a demonstrat contrariul: criza nu s-a terminat; poate că unele state se declară că fiind ieşite din perioada de recesiune, dar aceste afirmaţii nu se bazează pe judecăţi solide şi calcule în termeni reali.
Istoria se repetă; parcă ne aflăm pe o spirală a timpului, dar pe o altă treaptă, iar după un ciclu de 100 de ani lumea întreagă se află în mijlocul unei crize fără precedent. Sigur, poate aşa se afirmă şi se credea şi acum 100 de ani, când lumea era bulversată de ceea ce se întâmpla în domeniul financiar. Şi chiar avea de ce. Evenimentele ulterioare au demonstrat acest lucru.
Ce se întâmplă acum pare un scenariu cunoscut. Criza actuală, cu rădăcini chiar la începutul mileniului III şi care în 2007 – 2008 a izbucnit în America – la fel ca şi acum un secol – şi în doi ani a cuprins toată planeta va lăsa o amprentă adâncă şi de durată asupra vieţii economice planetare; va avea efecte nocive asupra psihicului individual şi colectiv, va introduce haosul în majoritatea economiilor, iar sfârşitul acesteia este posibil să se producă printr-o conflagraţie mondială mai mult sau mai puţin vizibilă într-o durată temporară definită. De altfel, nu puţine sunt zonele în care se manifestă situaţii conflictuale (Irak, Iran, Siria, Liban, Afganistan, Coreea, Mali, Egipt, Libia, Tunisia etc.) şi care oricând pot degenera în conflicte de amploare care să cuprindă regiuni mult mai întinse şi să implice forţe armate importante. Pe de altă parte, dezvoltarea tehnologiilor informaţionale şi a telecomunicaţiilor permite oricând lansarea unor atacuri cibernetice, care chiar se produc, ca să nu mai vorbim despre atacurile bacteriologice, chimice, psihice etc. Totul se întâmplă; suntem contemporani, ba chiar mai mult, suntem martorii oculari ai tuturor acestor acţiuni dezastruoase (alimentele ce ne sunt furnizate, emisiunile tv prin care se promovează mediocritatea, vulgaritatea şi pseudovedetismul, reviste şi ziare cu tot felul de articole vulgare – totul sub pretextul satisfacerii gustului populaţiei). Toate acestea se întâmplă pentru a se distrage atenţia de la realitatea sumbră a ceea ce va însemna viitorul civilizaţiei planetei.
Au fost numeroase dezbaterile în cadrul cărora s-au analizat, în noul context al începutului de mileniu III, cauzele instabilităţii financiare actuale. Desigur, cauzele sunt multiple, complexe şi complicate, unele mai importante decât altele. Criza actuală este rezultatul acţiunii combinate a unor factori complecşi, între care condiţiile simple de creditare în decursul perioadei 2000 – 2007, ceea ce a încurajat dezvoltarea practicii împrumuturilor ca şi împrumuturile de mare risc, dezechilibrele comerţului internaţional, „bula” imobiliară care a explodat, politicile fiscale ale guvernelor referitoare la venituri şi cheltuieli, volatilitatea pieţei de capital, condiţiile macroeconomice etc.
De asemenea, conform site-ului www.financialcrisis.com, unul dintre principalii factori care au determinat declanşarea crizei financiare globale actuale, venind în sprijinul celor afirmate, îl constituie ipotecarea produselor derivate, în care ipotecile de mare risc au fost vândute la pachet împreună cu cele tradiţionale mult mai sigure. Aceste produse au fost create de o categorie de oameni care se află printre cei mai defăimaţi în ultimii ani, şi anume bancherii.
Şi nu a fost suficient. A urmat larga răspândire a vânzării unor astfel de ipoteci, în SUA şi apoi în toată lumea, unor persoane care nu-şi puteau permite plata împrumuturilor. Pe măsură ce numărul celor care nu-şi puteau achita obligaţiile asupra ipotecilor lor a crescut, preţurile proprietăţilor au scăzut, cauzând probleme chiar mai mari, respectiv accelerarea fenomenului de antrenare în această spirală a incapacităţii de plată a tot mai multor oameni care ajungeau la trista constatare că nivelul împrumutului este superior valorii casei lor.
Ulterior, multe persoane au învinuit guvernanţii şi reglementările referitoare la industria financiară, considerându-i unul dintre motivele principale ale crizei financiare globale, având certitudinea că în cazul unor reglementări proactive corespunzătoare a industriei financiare şi, în special, în ceea ce priveşte modul în care erau verificate ipotecile, poate s-ar fi putut preveni răspândirea crizei la nivelul la care s-a ajuns astăzi.
Investigaţiile în derulare încă, efectuate de politicienii şi guvernanţii diferitelor ţări afectate de criză sau de reprezentanţii unor instituţii specializate internaţionale, întăresc ideea că o parte a vinei pentru criza financiară este legată de bancheri şi de modul în care au vândut ipotecile produselor derivate, ascunzând riscurile reale ale pachetelor ipotecare ofertate de ei.
Sigur, la aceste cauze mai pot fi adăugate multe altele, aşa cum s-a menţionat, dar mai importante de întrevăzut şi de analizat devin acum efectele acestei crize, considerată de mulţi specialişti ca fiind evenimentul major al secolului al XXI -lea.
Din datele publicate de diversele organisme financiare internaţionale, implicate în mod nemijlocit în monitorizarea şi controlul diferiţilor factori care influenţează mai mult sau mai puţin desfăşurarea crizei actuale, de guvernele ţărilor dezvoltate sau în curs de dezvoltare afectate de criză, nu se observă niciun semn de relaxare a masei monetare, ci din contră, la nivel global, băncile frânează creditarea restrângând la maximum posibilitatea de investire. De aici, acentuarea şi nicidecum slăbirea efectelor crizei.
Iată în acest context câteva dintre punctele de vedere ale unor personalităţi ale vieţii economice globale:
Barry Eichengreen, profesor de economie şi ştiinţe politice în cadrul University of California, Berkeley, declară: “Este o situaţie similară cu cea din 1929-1930”. Rezultatul: “Actualul declin ar putea lăsa o amprentă de durată asupra economiei şi societăţii, exact cum s-a întâmplat în cazul Marii Recesiuni. În urma crizei din anii 1930, americanii au abandonat acţiunile şi au drămuit resursele şi au căutat sprijinul guvernului. Acum o altă generaţie ar putea trage învăţăminte similare de pe urma celui mai dramatic colaps din viaţa lor”.
Mark Zandi, economist şef în cadrul Moody’s Economy.com declară: “Această situaţie va lăsa o urmă asupra psihicului colectiv. Oamenii vor deveni mult mai conservatori în activităţile de împrumut, creditare şi investiţii.”
Lawrence Summers director al Consiliului Naţional Economic al Casei Albe, declara: ”Un astfel de blocaj se produce numai de două sau trei ori într-un secol şi poate genera o spirală în care slăbiciunea din economie şi industria financiară se alimentează reciproc, fiind dificil de învins”.
Robert Hall, profesor în cadrul Standford University, declara că: ”Deosebit de îngrijorător este colapsul muncii”.
Kevin H. O’Rourke, profesor în cadrul Trinity College din Dublin, declară: ”Suntem într-o recesiune severă şi trebuie ca strategii să ia deciziile corecte pentru a se asigura că aceasta nu ia amploare.”
Peter Termin, profesor în cadrul Massachusetts Institute of Tehnology spune: ”Problema este că economia pare să se prăbuşească mai rapid decât reacţionează strategii.”
Raportul Băncii Mondiale arată cât de catastrofală este situaţia în ţările în curs de dezvoltare. Din aceste state se retrage capital, ele fiind confruntate în acelaşi timp cu dificultăţi sporite în obţinerea de credite pe pieţele financiare şi în plus suferă şi de pe urma diminuării venitului public din impozit.
Charles P. Kindleberger în lucrarea sa “Manii, panici şi crize”, o istorie a crizelor financiare, arată că dacă s-ar accepta raţionalitatea investitorului individual în contextul ”când pieţele au un comportament iraţional” oferit de psihologia mulţimilor (fenomen de turmă), criza ar fi mai uşor de trecut.
Hyman Minsky, un economist neconformist, susţine într-o serie de articole, teoria instabilităţii financiare “ca factor de producere a crizelor financiare. Conform acestei teorii, crizele financiare reprezintă o trăsătură inevitabilă a sistemului capitalist şi urmează un curs vizibil şi previzibil. Astfel, un semn care anunţă o viitoare criză financiară constituie un şoc din exterior asupra economiei, care poate îmbrăca forma unui război, a unei recolte foarte bogate sau foarte sărace, inventarea şi răspândirea unei noi şi importante tehnologii”.
Şi cum războiul clasic nu mai este la modă, epoca războiului rece determină precesiunea războiului economic; să vedem ce spune Alvin Toffler despre aceasta: „S-ar putea să nu te intereseze războiul, dar tu îl interesezi pe el”. („Război şi anti-război, Supravieţuirea în zorii secolului XXI”, Alvin şi Heidi Toffler, pag. 7).
Ce va urma?… Bineînţeles că va fi o perioadă dificilă pentru întreaga omenire, o perioadă în care se vor produce schimbări majore care ne vor afecta cu atât mai mult cu cât vom rămâne indiferenţi la tot ceea ce se întâmplă. Trebuie ca fiecare, în măsura posibilităţilor, individ, instituţie, companie, guverne să facă tot ceea ce este posibil pentru a scurta durata acestui fenomen şi pentru a-i diminua consecinţele, acum imprevizibile.
Ec. Valentin Cristian STOICESCU