La Penitenciarul de femei Târgşor este programată să se desfăşoare, astăzi, începând cu ora 10, festivitatea de premiere a deţinuţilor care au participat la concursul de postere intitulat „Prevenirea abuzului şi consumului de droguri în penitenciare”.
Potrivit precizărilor pe care ni le-a făcut Aida Dima, coordonator în cadrul Centrului de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Prahova, „la competiţie au participat 160 de persoane private de libertate din trei comunităţi terapeutice – Târgşor, Rahova şi Jilava. Lucrările a 60 dintre ele au fost selectate şi vor face obiectul unei cărţi. De la Penitenciarul de femei Târgşor au participat 12 deţinute, lucrările a nouă dintre ele urmând să figureaze în sus-amintita publicaţie. Este pentru prima dată când se derulează, în România, un astfel de proiect destinat consumatorilor de droguri din penitenciare. Astăzi, 30 aprilie 2013, când are loc festivitatea de premiere, vor fi prezente la Târgşor nu doar deţinutele de la acest penitenciar, ci şi unele persoane private de libertate participante la competiţie de la Jilava şi Rahova”.
Festivitatea de la Penitenciarul Târgşor încheie proiectul derulat de către Agenţia Naţională Antidrog (ANA) în colaborare cu Agenţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) şi a avut drept scop reducerea riscurilor asociate consumului de droguri în penitenciare. A presupus implementarea unui concurs de afişe (postere) destinat persoanelor consumatoare de droguri, private de libertate, durata acestuia fiind de un an, iar suma alocată a depăşit 15.000 de euro.
Implementarea proiectului a fost asigurată de Grupul de cooperare pentru combaterea consumului şi a traficului de droguri (Grupul Pompidou) din cadrul Consiliului Europei – Direcţia de Coeziune Socială.
În România, prin derularea proiectului s-a urmărit promovarea serviciilor de asistenţă în sistemul de detenţie, prin oferirea unei alternative la consumul de stupefiante.(F.T.)