Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) informează asiguraţii care au primit certificate provizorii că pot solicita caselor de asigurări de sănătate înlocuirea respectivelor certificate cu cardurile europene de asigurări de sănătate. ,,Pentru înlocuire, persoanele interesate vor adresa o solicitare casei de asigurări de sănătate de care aparţin, menţionând adresa la care urmează să fie trimis cardul. Perioada de valabilitate a cardului livrat va fi aceeaşi cu cea a certificatului pe care îl înlocuieşte’’, se arată într-un comunicat de presă al CNAS. Reamintim că asiguraţii români posesori ai cardului european de asigurări de sănătate pot beneficia, în baza acestuia, de asistenţă medicală necesară pe perioada şederii temporare pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, acest document putând înlocui o asigurare medicală pentru călătorii în străinătate. De asemenea, e bine de ştiut că perioada maximă de valabilitate a unui astfel de card este de şase luni, iar costurile pentru eliberarea acestuia sunt suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. De asemenea, e bine de ştiut că serviciile medicale se acordă în conformitate cu legislaţia statului de şedere temporară, ceea ce înseamnă că pacientul titular al Cardului european sau al certificatului provizoriu de înlocuire va fi tratat în acelaşi mod ca un pacient asigurat în statul pe teritoriul căruia se acordă prestaţiile medicale. Titularii Cardului european sau ai certificatului provizoriu de înlocuire vor putea beneficia de serviciile medicale care se dovedesc necesare şi în unităţile sanitare private, condiţia fiind aceea ca respectiva unitate să se afle în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate de pe teritoriul statului de reşedinţă.
C.D.














