Doi dintre agresorii jurnaliștilor care au participat, în această dimineață, la acțiunea Poliției Economice din Piața Cocoș au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri. Cei doi vor fi prezentați Parchetului și instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă.

Vă reamintim că polițiștii de la Investigarea Fraudelor au efectuat, în această dimineață, un control în Piața Cocoș din Ploiești. Alături de polițiști, la acțiune au participat și mai mulți reporteri de la televiziunile locale. Aceștia au fost agresați de patronul pieței, iar jurnalistele au fost lovite. Totul s-a petrecut de fața cu polițiștii de la Investigarea Fraudelor, care nu au intervenit în niciun fel.

La controlul de astăzi, politistii au intocmit un dosar penal, au dispus inchiderea unei unitati, au confiscat peste 10 tone de legume si fructe, dar și 300 kg de peste, toate fără acte de proveniență.