Sâmbătă, 27 aprilie, peste 180 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Ploieşti, vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Petrolul Ploieşti – F.C.Viitorul Constanța.
Partida de fotbal va avea loc pe stadionul Ilie Oană din municipiul Ploieşti, începând cu ora 19.00.
Meciul a fost catalogat ca fiind unul cu grad „MEDIU” de risc.
Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare la locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.
Răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în interiorul stadionului revine Clubului F.C. Petrolul Ploieşti, care a încheiat în acest sens un contract cu o firmă specializată de pază.
Jandarmeria recomandă tuturor spectatorilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
Reamintim că, potrivit Legii nr. 4 din 2008 privind prevenire şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive cu modificările şi completările din Legea nr. 10 din 06 ianuarie 2012, spectatorilor le este interzis:
– să pătrundă sau să încerce pătrunderea în incinta bazei sportive ori, dupã caz, a arenei sportive fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale de acces stabilite de organizator;
– să pătrundă în stare vădită de beţie sau să consume bãuturi alcoolice în arena sportivă;
– sã introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în arena sportivă;
– să introducă în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;
– să refuze prezentarea documentelor de acces şi, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificatã a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;
– să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine;
– să arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţã, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc;
– să escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;
– să provoace sau să participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive;
– să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucãtori sau a bunurilor acestora;
– sã profereze ori sã scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţã;
– să ameninţe cu acte de violenţă forţele de ordine sau personalul de ordine şi siguranţă;
– să amplaseze emblemele, pancartele, bannerele, afişele, steagurile sau alte mijloace de publicitate vizuală în alte locuri decât cele stabilite de organizator;
– să nu respecte regulile stabilite de organizator privind deplasarea spectatorilor în incinta arenei sportive;
– să refuze părăsirea imediatã a arenei sportive, dacã măsura evacuării a fost dispusã de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către forţele de ordine.
În cadrul şedinţei de cooperare au fost stabilite toate detaliile cu privire la organizarea şi desfăşurarea acestui eveniment, iar organizatorul competiţiei a comunicat Jandarmeriei, următoarele date:
– accesul spectatorilor este permis începând cu orele 17.00;
– partida va fi urmărită de aproximativ 8.000 de spectatori;
Jandarmeria vă recomandă să veniţi la meci începând cu ora deschiderii porţilor de acces pentru a evita aglomerarea inutilă a acestora.
Ordinea şi siguranţa publică în zona imediată şi în cea apropiată arenei sportive, precum şi menţinerea ordinii publice pe traseele de afluire/defluire ale suporterilor, vor fi asigurate de efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploieşti în cooperare cu celelalte forţe participante.
Acasă STIRI DE ULTIMA ORA! 180 de jandarmi vor asigura ordinea publica la meciul Petrolul – Viitorul...