Vladimir Tica, pivotul echipei CSU Asesoft Ploiești, este cel mai bun jucător al etapei a 28-a în sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2012/13, în opinia TotalBaschet.

Sportivul ex-iugoslav a avut 31 minute de joc, perioadă în care a totalizat 9/12 la aruncările din interiorul semicercului, 2/3 la cele de la distanță și 3/3 la linia de pedeapsă pentru un total de 27 puncte. El a adăugat 6 recuperări și o intercepție cu două posesii pierdute pentru 28 la eficiență.
Tica a fost cel mai bun jucător de pe teren la cea mai atractivă confruntare a rundei. CSU Asesoft a învins la Mediaș, pe Gaz Metan, cu scorul de 90-80. În cadrul acestui joc, pivotul campioanei a fost un permanent pericol pentru coșul advers și în același timp a strâns cele mai multe recuperări pentru echipa sa.

Tica stabilește un record personal de puncte marcate și îl egalează pe cel de eficiență în acest sezon. În 28 de meciuri disputate, pivotul campioanei are medii de 13.5 puncte, 4.7 recuperări, 0.8 pase decisive și 1.6 posesii pierdute pentru un indice de14.1 la eficiență.