Participare românească la o reuniune pe tema mediului

Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climaterice, Rovana Plumb, a participat la reuniunea Consiliului de Mediu European de la Bruxelles, care a reunit miniştrii de mediu ai statelor membre din Uniunea Europeană. În cadrul întrevederilor, preşedinţia irlandeză a UE a supus dezbaterii Consiliului propunerea de directivă pentru modificarea deciziei privind evaluarea anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, precum şi o propunere privind calitatea benzinei şi a motorinei.
Totodată, în cadrul dezbaterilor s-a discutat promovarea utilizării de resurse regenerabile şi propunerea unui regulament privind accesul la resursele genetice, respectiv distribuirea corectă şi echitabilă a acestora.

Proiect de modificare a Strategiei naţionale de combatere a efectelor secetei

Recent, pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a fost publicat un proiect de modificare a hotărârii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului Naţional pentru Combaterea Secetei, Degradării Terenului şi Deşertificării. Proiectul aduce modificări textului Hotărârii Guvernului din anul 2004, în perspectiva operaţionalizării Strategiei naţionale de combatere a efectelor secetei pe termen mediu şi lung, prin actualizarea datelor care privesc condiţiile de producere a alunecărilor de teren în noile condiţii pedoclimatice.