Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti – Serviciul Antidrog, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, în urma activităţilor desfăşurate, au documentat activitatea unui grup infracţional organizat implicat în activităţi de trafic internaţional de droguri de mare risc.

Pentru probarea activităţii infracţionale, la data de 22 martie, poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Ploieşti şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi “Matei Basarab” Ploieşti, au efectuat mai multe percheziţii în Prahova, la locuinţele suspecţilor.

Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că trei persoane au constituit un grup infracţional organizat începând cu anul 2012. Grupul avea drept scop obţinerea unor profituri substanţiale din racolarea de persoane pentru transporturi internaţionale de droguri de mare risc (cocaină) prin îngurgitare (600 – 700 grame de persoană) sau disimulare în bagaje (de la 500 grame la câteva kg).
Gruparea avea conexiuni cu reţele internaţionale de traficanţi, cărora le trimiteau “cărăuşi“, pentru fiecare dintre aceştia, membrii grupării primind sume de până la 3.000 de euro, în funcţie de cantitatea de drog şi traseul de trafic.
Ruta cea mai des folosită era Brazilia (Sao Paolo) – Portugalia (Lisabona) – Spania (Valencia), iar o parte din transporturile internaţionale de droguri au fost efectuate pe relaţia Malaezia (Kuala Lumpur) – China (Shanghai) – Japonia (Tokio, Narita).
Din verificările efectuate a rezultat că membrii grupării au efectuat şi personal mai multe transporturi de droguri, primind în schimb sume cuprinse între 2.500 şi 5.000 de euro. De asemenea, aceştia erau implicaţi şi pe plan naţional în activităţi cu droguri de mare risc, având legături cu mai mulţi traficanţi şi consumatori din România, iar o parte din cantităţile de droguri traficate urmau să fie deturnate către România sau alte state sud-est europene.
Pentru probarea activităţilor infracţionale şi tragerea la răspundere penală a celor implicaţi, cu sprijinul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog, s-a cooperat cu autorităţile din Portugalia şi Brazilia, pentru monitorizarea mai multor curieri racolaţi de membrii grupării şi trimişi în aceste ţări pentru efectuarea unor transporturi de droguri.
În urma probatoriului administrat în cauză, şase persoane au fost reţinute şi ulterior arestate preventiv.