Pomenirea Preacuviosului Gherasim, de la Iordan
Deprinzandu-se, inca de copil, cu frica de Dumnezeu, cand s-a facut mai mare sfantul Gherasim a imbracat schima monahala si s-a dus departe, in adancul pustiului Tebaidei, pe vremea imparatului Constantin Pogonatul, nepotul lui Eraclie. Acolo a depus atata lupta pentru virtute si s-a apropiat atat de mult de Dumnezeu, incat i se supuneau lui si fiarele cele salbatice. Astfel, el avea pe langa sine un leu care ii slujea si care pe langa toate celelalte slujbe pe care i le facea, mai facea si pe aceea ca ducea la pascut si aducea inapoi catarul care ii cara sfantului apa. Si asa de mult l-a iubit leul acela pe Sfantul Gherasim, ca dupa ce s-a savarsit din viata sfantul, leul trist s-a dus la mormantul acestuia, mai intai a scos acolo niste mugete usoare, dar in cele din urma, racnind cu multa putere, si-a dat duhul.
