Poeti romani si straini, oficialitati ale judetului s-au intalnit in liceul unde a invatat poetul ploiestean
Cea de-a XXV-a editie a Festivalului International de Poezie „Nichita Stanescu” a fost deschisa ieri, oficial, in sala de festivitati a Colegiului National „Ion Luca Caragiale” din Ploiesti, unde marele poet a fost elev. Evenimentul a reunit oameni de cultura din tara si din strainatate: acad. Mircea Petrescu, acad. Adam Puslojic, insotit de acad. Radomir Andric, presedintele Uniunii Scriitorilor din Serbia, pictorul Iurie Matei – fratele poetului si academicianului Valeriu Matei, acad.Vasile Tarateanu din Bucovina de Nord, poetii Nicolae Baciut (Targu Mures), acad. Risto Vasilevski din Macedonia, Ieremia Lazarevic din Serbia etc. Ca in fiecare an, au mai fost prezenti fostul profesor de limba romana al lui Nichita Stanescu- Constantin Enciu – o parte dintre fostii colegi ai scriitorului si oficialitati: presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, primarul Iulian Badescu, viceprimarul Raul Petrescu, inspectorul scolar general Horia Toma. Dupa un moment artistic realizat de elevi ai colegiului, personalitatile au sustinut alocutiuni. Presedintele Mircea Cosma a mentionat: ” Aceasta sarbatoare este legata si de ceea ce noi numim consacrarea unei resedinte de regiune care sa fie, in primul rand, si o capitala culturala”. La randul lor, scriitorii au rememorat amintirile care ii leaga de Nichita Stanescu si de Ploiesti. Academicianul Mircea Petrescu a marturisit ca traieste o mare emotie, aflandu-se alaturi de fosti colegi de clasa, in liceul pe care l-a absolvit, si a vorbit despre Nichita ca despre o personalitate universala. Poetul Vasile Tarateanu si-a exprimat parerea de rau ca nu l-a cunoscut personal pe poetul ploiestean, dar a afirmat ca prin intermediul cartilor acestuia si al prietenilor sai il cunoaste, cu fiecare zi ce trece, tot mai bine. Poetul si-a amintit de vremurile in care „aflasem ca exista un poet care sparge tiparele, care are un curaj deosebit si cand ajungea vreo carte a lui Nichita Stanescu la Cernauti, reusind sa treaca de gardul de sarma ghimpata, aproape ca smulgeam din maini putinele carti aduse si chiar ne certam pe ele”. Poetul Adam Puslojic si Radomir Andric, presedintele Uniunii Scriitorilor din Serbia (care a fost si primul editor al lui Nichita Stanescu) au prezentat un volum de poezii semnate de Nichita Stanescu, aparut anul acesta in limba sarba, intitulat „Numai viata mea”. Adam Puslojic a depanat amintiri despre poetul ploiestean si a declarat ca, daca pentru Nichita Serbia era a doua patrie, „pentru noi, Romania este a doua patrie.” Dupa eveniment, elevi de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” si Liceul de Arta „Carmen Sylva” au realizat „un lant al poeziei” pe traseul Colegiul National „I.L. Caragiale”- Muzeul „Nichita Stanescu”, au daruit poezii trecatorilor si au salutat personalitatile care au mers sa viziteze casa natala a poetului. Tinerii au purtat tricouri cu mesajul „Azi sunt Nichita „.
Ana MAXIM