În anul al şaisprezecelea al împărăţiei lui Diocleţian, episcopul Ierusalimului, Hermon, a trimis episcopi la diferite neamuri, ca să propovăduiască cuvântul Domnului. Astfel au fost trimişi de el aceşti părinţi purtători de Dumnezeu în ţinutul taurosciţilor: Efrem – în Sciţia, iar Vasilevs – în Cherson. Ajungând Vasilevs în acea cetate şi propovăduind îndreptarea vieţii şi schimbarea credinţei păgâneşti, a fost socotit de cei care locuiau acolo ca vestitor al unui nou fel de vieţuire şi ca un stricător al obiceiurilor părinteşti şi al credinţei. Pentru aceasta, l-au bătut şi l-au alungat din cetate şi l-au târât pe sfânt pe drumuri multă vreme până şi-a dat duhul lui Dumnezeu. Iar fericitul Efrem, propovăduind pe Hristos în locul în care fusese trimis, a fost prins de către închinătorii idolilor şi i s-a tăiat capul.
