Contratenorul ploieştean Cezar Ouatu va reprezenta România la Concursul Eurovision de la Malmo, din Suedia, el clasându-se pe primul loc în competiţia naţională desfăşurată sâmbătă seara, transmisă în direct de TVR. Cezar a interpretat melodia „It’s my life”, compusă de Cristian Faur, şi a obţinut cele mai multe voturi din partea publicului – 9.774. După cumularea acestora cu voturile juriului, contratenorul a fost declarat câştigător – cu 20 de puncte. Locul al doilea a fost obţinut de trupa “Electric Fence”, iar locul al treilea – de Luminiţa Anghel. “Le mulţumesc fanilor! Nu e nimic fals, datorită vouă am ajuns aici şi datorită vouă trăiesc un vis. Până în urmă cu puţin timp, nu eram cunoscut în ţară, iar în trei săptămâni am câştigat atâţia prieteni! Mulţumesc mult familiei, fraţilor mei de acasă, mamei mele şi tatălui, care mă priveşte din cer”, a declarat solistul, cu glasul plin de emoţie şi cu lacrimi în ochi, după anunţarea rezultatelor. Cezar a pomenit, de mai multe ori, numele tatălui său, regretatul flautist Florian Ouatu, care a fost membru al orchestrei Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploieşti: “Trăiesc un vis. Dedic totul tatălui meu, care nu mai este, dar s-a ocupat sigur de acest concurs de acolo de unde este”. Cezar va intra în a doua semifinală a Concursului Eurovision care se va desfăşura pe 16 mai, în Suedia. Finala internaţională a competiţiei va avea loc pe 18 mai.
Cezar Ouatu – supranumit “The Voice” – a absolvit Liceul de Artă “Carmen Sylva” din Ploieşti, apoi Conservatorul “Giuseppe Verdi” din Milano, secţia Canto, şi a debutat ca interpret profesionist pe scena Teatrului “La Fenice” din Veneţia. De-a lungul celor peste zece ani de carieră, el a câştigat premii importante la concursuri internaţionale de canto în Barcelona, Dresda, Milano, Monaco, San Marino şi a cântat pe cele mai mari scene de teatru din lume. Într-un interviu acordat recent ziarului “Prahova”, contratenorul mărturisea că viziunea sa amplă asupra muzicii – ascultă cu plăcere piese ce aparţin mai multor genuri muzicale – l-a determinat să accepte propunerea compozitorului Cristian Faur de a participa la Eurovision. Solistul ne-a dezvăluit atunci şi câteva dintre proiectele sale pentru 2013: va cânta în cadrul concertului susţinut de Andrea Bocelli, în România, va susţine un concert alături de Angela Gheorghiu, la Moscova, şi va lansa o melodie scrisă special pentru el de celebrul compozitor Vanghelis. Cezar Ouatu va putea fi ascultat de fani şi la Ploieşti, pe 27 martie, în cadrul concertului “Cezar «The Voice» – Opera Pop Opera”, de la Filarmonica “Paul Constantinescu” – proiect muzical prezentat în premieră în ţara noastră.
Ana MAXIM