Selecţionerul Victor Piţurcă a anunţat lista definitivă a jucătorilor pe care va conta în dubla cu Ungaria (22 martie, Budapesta) şi Olanda (26 martie, Amsteradm), din cadrul preliminariilor CM 2014. Printre cei selecţionaţi se află şi petrolistul Gicu Grozav, tânărul fotbalist al „galben-albaştrilor” fiind titular în toate celelalte patru confruntări disputate, până acum, de „tricolori” în actuala campanie de calificare. Grozav se va prezenta astăzi, la ora 12.00, la Mogoşoaia, acolo unde va avea loc reunirea primei reprezentative.
La rândul său, Vlăduţ Morar a fost selecţionat în naţionala de tineret a României, pregătită de către Emil Săndoi. Reprezentativa „U21” are programate două jocuri amicale tari în această perioadă, urmând ca, pe 21 martie, să întâlnească Anglia, în deplasare, iar patru zile mai târziu să joace contra naţionalei Franţei.
Reamintim că, pe lângă Gicu Grozav şi Vlăduţ Morar, mai sunt plecaţi la echipele naţionale Ruben Enza Yamissi (Republica Centrafricană), Gualberto Mojica (Bolivia), Jean Sony Alcenat (Haiti) şi Elhad Naziri (Azerbaidjan).