Vremea de afară i-a obligat pe petrolişti să caute soluţii pentru antrenamentul din această dimineaţă, primul, de altfel, al săptămânii. Cum pe teren nu se putea ieşi, “lupii” au mers, în cele din urmă, la sala “Leonard Doroftei”, beneficiind şi de înţelegerea de care a dat dovadă directorul CN “Mihai Viteazul”, Gabriel Ţaga, una dintre grupele de volei ale instituţiei şcolare reunţând la poziţia din această dimineaţă pentru a lăsa, astfel, sala liberă elevilor lui Cosmin Contra.
Tehnicianul “galben-albaştrilor” a avut 22 de jucători la dispoziţie, între care şi trei juniori, portarul Iulius Oprea, Adrian Ilie şi Nini Popescu. Pe lângă obişnuitele elemente fizice, petroliştii au lucrat şi cu mingea, fiind alcătuite patru echipe de câte cinci jucători, care s-au înfruntat în meciuri întinse pe durata a câte 10 minute.

www.fcpetrolul.ro