Setea de adevăr a oamenilor este de neoprit, mii de justiţiabili trecând, anual, pragul Tribunalului Prahova în căutarea dreptăţii. Astfel chestia că se judecă pentru un petic de pământ şapte ani este doar legendă, alimentată de rău-voitori. Într-atât este la mare preţ adevărul, încât la darea în judecată, mulţi confundă Judecătoria Ploieşti cu Tribunalul, lucru pe care îl vom face şi noi, intenţionat. Azi, la instanţa prahoveană se întâlnesc rechizitorii grele, număr de cauze într-un an – cât la altele în doi, judecători la jumătatea schemei, încărcături mari pe magistrat, lipsă birouri, spaţii insuficiente etc. Astfel se spune la fiecare început de an, când se face bilanţul anului trecut. La Tribunalul Prahova nu se petrec lucruri grozave, nemaiîntâlnite. E zarvă – şi aia scornită în mare parte de presă – când e judecat câte un infractor mai acătării. Eveniment uitat, totuşi, încet- încet, pe măsură ce timpul scurs până la pronunţarea unei sentinţe se lungeşte. Iar adevărul este că marile evenimente care ar trebui să bulverseze societatea – violurile, tâlhăriile, furturile, omorurile – nu încep acolo, în sălile de judecată, ci dincolo de Bariera Bucov sau bariera Bucureşti – pe la Chiţorani, Loloiasca, Boldeşti Grădiştea, Cioranii de Sus, Fulga. De multe ori, după ce intră în Tribunal, justiţiabilul îşi induce o anumită teamă, pregătind astfel terenul pentru un eventual eşec. Pentru el, pe scara valorilor justiţiei, sus este pus procurorul. Ce-i drept, cândva, procurorul tăia şi spânzura. Cu trecerea timpului, însă, pe măsura îndesirii drumurilor la tribunal şi de când nu mai e arestul preventiv la subsolurile procuraturilor – lumea s-a prins: judecătorul e, totuşi, cel mai tare ! Tot aşa s-a ajuns la percepţia falsă: dacă partea adversă se cunoaşte cu un procuror, iar asta – cu un judecător, iar cei doi se mai şi vizitează, blatul e gata ! Chestie întărită de când e Gigi Becali în Comisia juridică a Senatului. Totuşi, procurorii au început să fie repuşi în drepturi, de când cu tevatura de la CSM. Aşadar, istoria se repetă de câte ori consideră de cuviinţă justiţiabilii.
Săli mici, procese mari
Poate părea paradoxal, dar într-o sală de judecată de-a Tribunalului, de 20 pe 20, încape, uneori, chiar o localitate. Deci, povestea cu spaţii improprii şi insuficient de mari actului de justiţie nu mai stă în picioare. Astfel, toată suflarea unui cătun – Rachieri – a intrat într-o sală de la parterul Tribunalului, după ce, în urmă cu un, a dispărut un milion de euro dintr-o casă din Ploieşti. Rude – mai mult sau mai puţin apropiate cu inculpaţii – era aduse la audieri cu mandat, deşi se pare că ar fi venit oricum. Aşa, în virtutea inerţiei. Într-o speţă ca asta, ar fi fost suficientă o singură citaţie, trimisă unui rezident, pentru ca şi ceilalţi să vină la Ploieşti. (Aşa era şi pe vremuri – o lua unul razna, şi alţii după el.). Şi, cum de capul inculpaţilor din boxa nu era mare brânză, martorii din proces se zgâiau prin sala să-şi mai revadă vechile cunoştinţe. „E şi Didina aici… Unde eşti fă ? Aici erai, mânca-te-ar boala !”. Iar aia strigată cu „fă” strâmbă din nas, ca ea era, totuşi, cineva în Tribunal, fiind rodată deja prin alte procese. Ultimul îl avusese în urmă cu câteva săptămâni, când a figurat ca parte vătămată într-un proces de abandon de familie. Cum era şi firesc, avocaţii din proces – numit impropriu „Furtul secolului” – au insistat pe negăsirea prejudiciului, pe inocenţa inculpaţilor, pe năravul mai vechi al societăţii, care nu le-a oferit inculpaţilor prea multe şanse de reuşită în viaţă. Până şi ăia din boxă rămâneau uimiţi de câtă dreptate au avocaţii ! Dintre toate pledoariile, chestia cu negăsirea banilor la suspecţi poate, într-adevăr, pune pe gânduri…
Despre unele calităţi procesuale
Calitatea de martor sau victimă poate conduce la diverse atitudini. Uneori, partea vătămată nu vrea să dea ochii cu inculpatul din boxă – de teamă să nu se răzbune ăla după ce iese din puşcărie. În schimb, pentru unele victime – ale violurilor în special – satisfacţia mare este atunci când prezenţa le este sesizabilă. Deci, ţin cu tot dinadinsul să fie văzute. Şi asta nu pentru că se prezintă în faţa completului de judecată îmbrăcate în stretch, ci din respect pentru actul de justiţie, cum altfel ? Pe astea, jandarmii care păzesc uşile instanţelor le cunosc foarte bine. Rezeamă pereţii instanţei încă de la timpul unu, când încep procesele, şi se lasă duse după închiderea tribunalului. Zăbovirea pe holurile tribunalelor le prieşte precum altora aerul tare de munte. Multe au ochii cârpiţi, fiind obosite de stat noaptea târziu pentru văzut în reluare „Să te prezint părinţilor”. Şi, la o adică, de ce s-ar întoarce la sat, unde lumea e rea ? Mai bine acolo, la Tribunal, unde dreptatea pândeşte la tot pasul ! În sala de judecată, victima se înviorează numai după ce pune mâna pe cruce – „Jur să spun adevărul şi numai adevărul. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”. Dacă se uită magistratul mai insistent la ea, chiar crede că l-a apucat pe Cel de Sus de un picior. Nu se uită însă, iar de cazuri de căsătorie între judecător şi victimă/martor/ inculpată nu s-au pomenit decât pe vremea tribunalelor populare. Procedura prezentării la tribunal în cazul ăstora este următoarea: plecat cu rata din localitate spre Ploieşti, întors cu vreun şofer de camion pe care l-a agăţat la barieră. Şi, de regulă, pe drum, camionul face pană.
Prenume de rezonanţă
Pare ciudat, dar un prenume precum Manix, Corcoduş – Fiul lui Natural şi al Zizinei-, sau duble prenume ca Romeo – Ancestralu, Căpăstru – Max fac casă bună cu boxa de la Tribunal. Şi nu se cunosc persoane mai spăşite decât studenţii – la restanţe, şi inculpaţii – în boxă. În caz de recunoaştere a vinovăţiei, se scapă – corect este se intra la puşcărie – cu două treimi din pripon. Aproape toată lumea e mulţumită – şi aia cu MCV, că a mers procesul repede, în parte, şi inculpaţii, suficient judecătorii – că au mai scăpat de un dosar. Mai puţin ziariştii, care ar vrea execuţii publice în faţa primăriei. Dincolo de semnificaţia recursului sau a apelului, pe care le ştiu pe dinafară justiţiabilii, de câţiva ani, în sistem, a apărut în jargon treisuteoptzeciu. Graţie articolului ăstuia, recunoaşterea vinovăţiei duce la executarea numai a două treimi din pedeapsă. În general, la Tribunal, lucrurile sunt aşezate. Brambureala poate începe în primăvara asta, dacă se mută cele două instanţe din clădire, pentru a face loc procesului de reparaţii capitale. Pe durata lor, să duci o instanţă mai la periferia oraşului e o chestiune cu dus- întors. La Vest – unde sunt Billa, Altex, Lidl şi în curând West Mall – câştigul este al justiţiabililor: îşi mai fac şi cumpărăturile, ca să nu piardă vremea pe holuri. Dacă e dus spre Ploieşti City Mall, nu prea e convenabil, că sunt preţuri mari. La o aripă de mall în jurul Tribunalului, cu posibilităţi ulterioare de extindere, nu s-a gândit nimeni ?
Fl. TĂNĂSESCU
