134 de sesizări într-o singură lună

Pe adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova au sosit, în cursul lunii precedente, 134 de sesizări din partea cetăţenilor. În principal, aceştia reclamau următoarele aspecte: neîncheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă; neacordarea drepturilor salariale pentru perioada lucrată sau a sporurilor pentru munca prestată suplimentar şi pe timp de noapte; nerespectarea programului de lucru sau a repausului săptămânal. Din verificările întreprinse până acum, a rezultat că majoritatea petiţionarilor aveau dreptate, fapt pentru care inspectorii ITM Prahova le-au solicitat angajatorilor în cauză să intre, cât mai repede, în legalitate.

Înfiinţarea „Centrului Europe Direct Ploieşti”

Miercuri, 27 februarie, în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova va fi inaugurat „Centrul Europe Direct Ploieşti”, realizat în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România. Centrul face parte dintr-o reţea de 31 astfel de „noduri” de informare europeană, care vor funcţiona în România în perioada 2013 – 2017, şi vor reprezenta un punct de contact local pentru toate instituţiile UE. Acestea completează şi susţin activitatea reprezentanţei Comisiei Europene şi a Biroului de Informare a Parlamentului European la nivel regional şi local. La acest eveniment şi-a anunţat participarea inclusiv Excelenţa Sa Domnul Oliver Grogan, ambasadorul Irlandei în România, ţara care deţine în această perioadă preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Participare românească la „Târgul KyivBuild-2013”

Oraşul Kiev a găzduit, în perioada 20 – 22 februarie, Târgul internaţional de materiale de construcţii KyivBuild-2013, ajuns la cea de-a XVII-a ediţie. Printre cei 320 de expozanţi din 32 de ţări, şi-au promovat produsele aici, cu sprijinul Ministerului Economiei, şi 7 societăţi comerciale româneşti producătoare de materiale de construcţii. Pavilionul românesc a fost vizitat de oficialităţi din ţara gazdă, precum şi de peste 60 de importatori şi distribuitori din domeniu. La actuala ediţie a Târgului KyivBuild-2013 au mai fost prezente, de asemenea, firme de construcţii din Franţa, SUA, Rusia, Grecia, Spania, Taiwan sau Polonia.

ANAF rambursează TVA în valoare de 1.245 milioane lei

În cursul lunii februarie, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează contribuabililor îndreptăţiţi TVA în valoare de 1.245,44 milioane de lei. Potrivit legii, rambursarea se face, după caz, prin deconturi cu compensare parţială sau integrală ori cu compensare şi restituire În cazul compensărilor totale sau parţiale, vor fi soluţionate toate deconturile pentru care a fost emisă decizia de rambursare, iar în situaţia sumelor de restituit (care totalizează 1.180 milioane de lei), plata efectivă a fost programată în două tranşe – prima fiind deja onorată pe 11 februarie (în sumă de 442,84 milioane de lei), iar a doua tranşă este prevăzută pe 27 februarie (în sumă de 737,22 milioane de lei).