Locuitorii cartierului ploieştean Mitică Apostol au avut de pătimit, de-a lungul anilor, din cauza lipsei de perspectivă în privinţa includerii acestei zone a municipiului în proiectele de dezvoltare a reţelelor de gaze. În prezent, acest cartier cu greu poate fi numit unul aparţinând mediului urban, iar ploieştenii din această zonă de vest a oraşului au fost obligaţi să suporte mocirla străzilor, lipsa gazelor naturale şi a elementarelor condiţii decente de trai specifice unui oraş. Una dintre investiţiile uitate de fosta conducere a primăriei – extinderea reţelei de gaze naturale – va fi pusă pe tapet în cadrul şedinţei Consiliului Local Ploieşti, care va avea loc miercuri, 27 februarie.
Astfel, primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, a iniţiat un proiect de hotărâre referitor la extinderea lucrărilor de introducere a gazelor naturale în cartierul Mitică Apostol. Practic, se propune încheierea unei convenţii între SC Distrigaz Sud Reţele SRL (în calitate de operator), SC GDF SUEZ Energy România SA (în calitate de finanţator) şi Primăria Ploieşti (în calitate de solicitant), document care va cuprinde obligaţiile părţilor, precum şi modul de finanţare a investiţiei, contribuţia financiară a municipalităţii ploieştene fiind considerată suma investită până în prezent, respectiv 1.161.899,87 de lei.
De fapt, realizarea reţelei de gaze naturale a fost demarată în acest cartier încă din anul 2004, însă, în perioada mandatului lui Volosevici la Primăria Ploieşti, lucrările au stagnat.
Acum se doreşte, de fapt, finalizarea reţelei de alimentare cu gaze naturale pentru întreg cartierul Mitică Apostol, pentru ca locuitorii din zonă să beneficieze de un minimum de confort. De altfel, având în vedere starea actuală a cartierului menţionat, aici vor fi necesare investiţii majore pentru extinderea reţelelor de utilităţi, dar şi pentru modernizarea sistemului rutier.
V.S.