Mihai Neşu a schimbat ieri prefixul. În vârstă de 30 de ani, fostul fotbalist continuă lupta de recuperare după cumplitul accident suferit în mai 2011, dar şi munca la fundaţia care îi poartă numele şi care are drept scop ajutorarea copiilor imobilizaţi în scaun cu rotile.
Născut în 1983 la Oradea, “Bichonul” şi-a petrecut mare parte a carierei de fotbalist la Steaua Bucureşti, cu care a câştigat trei titluri de campion naţional şi unde a făcut parte din lotul “UEFAntastic” care a ajuns în semifinalele Cupei UEFA. În 2008 s-a transferat la echipa olandeză FC Utrecht unde a jucat titular şi a primit distincţia de „cel mai bun fundaş stânga din Eredivisie” în faţa unor nume precum Giovanni van Bronckhorst, Sebastian Pocognoli sau Urby Emanuelson. Pe 10 mai 2011, Mihai Neşu s-a accidentat grav la un antrenament al echipei sale, în urma coliziunii cu un coleg de echipă. A fost diagnosticat cu fractură de vertebră cervicală şi a fost operat imediat, iar de atunci continuă lupta pentru recuperarea lui şi din 2012 lupta pentru recuperarea celor aflaţi în aceeaşi situaţie. Fundaţia Mihai Neşu are o nouă pagină oficială de Internet. Noul site este realizat în trei limbi şi prezintă activitatea fundaţiei fostului fotbalist al echipelor Steaua Bucureşti şi FC Utrecht. Fundaţia Mihai Neşu are şi un canal oficial de YouTube, unde sunt încărcate clipuri ale fundaţiei, apariţiile la televizor, acţiuni şi iniţiative, precum şi filmări de la şcoala de fotbal din Utrecht.