CSM Bucuresti – CSM Ploiesti 25-20 (14-8)
Formatii:
CSM Bucuresti: Iordache, Arghir – Binescu 10 goluri, Dobrin 5, Carabulea 3, Cruceanu 2, Geana I. 2, Barcan 1, Chitulescu 1, Mihalschi 1, Anghelina, Varzaru, Avadanii, Geana R., Paval.
Antrenor: Vasile Margulescu
CSM Ploiesti: Cristescu, Tanase – Crap 4 goluri, Stefan 4, Enescu 3, Toma 3, Iovanescu 2, Nica 1, Porfireanu 1, Luca 1, Manda 1, Constantinescu, Istvan, Zavragiu, Vasilescu, Moroianu.
Antrenoare: Simona Gogirla
Arbitri: Valentin Calina (Arges) si Claudiu Belean (Mures).
Ultimul meci al turului din Liga Nationala la handbal feminin nu a fost de bun augur pentru echipa CSM Ploiesti. Dupa ce a obtinut primul succes din campionat, in etapa anterioara, cand a invins pe HCM Roman, pe teren propriu, echipa pregatita de antrenoarea Simona Gogirla incerca sa sparga gheata si in deplasare, intalnind miercuri seara, in ultimul meci din tur, pe CSM Bucuresti.
Din nefericire pentru suporterii formatiei prahovene, CSM Ploiesti nu a contat cu adevarat in partida decat in primele minute, cand chiar s-a aflat la conducere (scor 1-0 si 2-1). Insa, din minutul sase, gazdele au preluat initiativa, distantandu-se, treptat, pe tabela de marcaj, in ciuda eliminarii antrenorului Vasile Margulescu, la mijlocul reprizei.
Astfel, profitand de erorile jucatoarelor ploiestene in atac, CSM Bucuresti a replicat in dese randuri pe contraatac, iar la pauza avea deja un avantaj de sase goluri, scor 14-8.
In partea secunda, lucrurile nu s-au schimbat, iar handbalistele gruparii din Capitala au ajuns, imediat dupa reluarea partidei, la o diferenta maxima de noua goluri (scor 18-9). De la mijlocul reprizei secunde, insa, CSM Ploiesti a reusit sa echilibreze jocul, iar pe final chiar a redus din diferenta, scorul final fiind de 25-20 pentru CSM Bucuresti.
Despre partida, antrenoarea Simona Gogirla ne-a precizat: „Nu gasesc nicio explicatie pentru jocul prestat. Am gresit foarte mult in atac, iar CSM Bucuresti a speculat perfect asta, punctand pe contraatac si faza a doua, capitole la care se descurca extraordinar. Este foarte greu sa prinzi, apoi, din urma o asemenea echipa. Sper, totusi, ca acest meci sa fie ultimul pe care il jucam intr-o asemenea maniera, deoarece avem nevoie de o mobilizare exemplara in continuare, mai ales ca nu este timp de pierdut, urmatorea partida fiind una de patru puncte, la Craiova. Am pierdut acum doua puncte foarte importante, dar imi doresc ca jucatoarele sa fi invatat din greselile din acest meci, iar in viitoarele confruntari sa evoluam la adevarata noastra valoare”.
De mentionat ca la CSM Ploiesti si-au facut debutul in acest meci si cele doua jucatoare imprumutate, la inceputul saptamanii, de la Corona 2010 Brasov, interul Adriana Istvan si extrema Diana Constantinescu.
In urma acestei infrangeri, a saptea din actuala editie de campionat, CSM Ploiesti se mentine pe locul al zecelea in clasament, insa SCM Craiova s-a distantat la doua puncte de aceasta, dupa victoria surprinzatoare, la limita (scor 22-21), din meciul cu ASC Corona 2010 Brasov.
Petre APOSTOL