La nivelul judeţului Prahova există, în momentul de faţă, un număr de 111 tineri care au demarat o afacere pe cont propriu, beneficiind de fonduri europene nerambursabile prin intermediul Măsurii 112 – „Instalarea tinerilor fermieri”. Valoarea proiectelor acestora însumează 2.583.000 de euro. În funcţie de dimensiunea fermei agricole, cuantumul subvenţiei comunitare variază între 12.000 şi 40.000 de euro, iar în prima tranşă beneficiarii încasează un procent de 60 la sută din valoarea subvenţiei, conform contractului încheiat cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP). Diferenţa de 40 la sută urmează să fie acordată acestora după îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare şi a criteriilor de eligibilitate.
Conform informaţiilor comunicate de Ileana Roman – purtătorul de cuvânt al APDRP – Filiala Prahova, doi dintre cei 111 tineri fermieri amintiţi nu au reuşit să se achite de obligaţiile asumate prin contractul de finanţare, mai exact, nu şi-au îndeplinit prevederile din planul de afaceri. În consecinţă, aceştia nu numai că nu vor mai încasa şi tranşa a doua a subvenţiei, ci vor fi obligaţi să returneze integral şi banii primiţi iniţial. În primul caz, contractul de finanţare – în valoare totală de 25.000 de euro, a fost deja reziliat, iar banii încasaţi în prima tranşă au fost returnaţi, iar celălalt dosar se află în procedura de recuperare a debitului. Revenind la ceilalţi 109 tineri fermieri prahoveni, care îşi continuă investiţiile cu sprijinul subvenţiilor europene, profilul afacerilor este cât se poate de divers: zootehnie, viticultură, pomicultură, legumicultură, apicultură ş.a.
D. CONSTANTIN