Petrolul incepe astazi cea de-a treia perioada de pregatire centralizata, dupa stagiile de la Izvorani si Lara – Antalya, acum fiind programate 12 zile de pregatire in Turcia, in statiunea Belek.
Elevii lui Cosmin Contra vor pleca in aceasta dimineata spre Antalya, acolo unde vineri, 8 februarie, elevii lui Cosmin Contra vor juca impotriva campioanei la zi a Sloveniei, NK Maribor. Apoi, seria meciurilor amicale va continua cu partide impotriva slovacilor de la MFK Kosice (11 februarie), Litex Lovech ( Bulgaria, 14 februarie) si Steaua Rosie Belgrad ( Serbia -17 februarie), toate cele patru meciuri antamate fiind impotriva unor adversare consacrate. In plus, este posibil si sa se desfasoare un meci cu formatia Fortuna Brazi, aflata si ea in Turcia, in statiunea Kemer, la circa 80 kilometri de Belek.
Muscalu – ultimul venit
Devenit liber de contract pe 30 ianuarie, printr-o decizie a LPF, fundasul central legitimat ultima data la Ceahlaul Piatra Neamt, Valentin Cristian Muscalu, este ultimul venit in lotul Petrolului. Altfel, jucatorul in varsta de 23 de ani, citat la 50.000 de euro pe transfermarkt, va fi „in probe” pe perioada acestui cantonament centralizat, Muscalu fiind un jucator de 23 de ani, care are o „carte de geografie” pe legitimatia de joc, in afara de Ceahlaul Piatra Neamt, trecand si pe la juniorii nemtilor de la FC Koln, Jiul Petrosani, St Truiden (Belgia), Slavija Sarajevo (Bosnia), FK Baku (Azerbaidjan), Chernomorets Burgas (Bulgaria) si Tur Turek (Polonia). De remarcat si ca, in tur, Muscalu nu a jucat niciun minut pentru Ceahlaul, iar sezonul trecut a aparut in 15 meciuri in garnitura moldovenilor, intreaga sa cariera, pana acum, fiind „compusa” din aparitii meteorice la echipele pe la care a trecut. Muscalu a avut si ceva probleme la ligamentele genunchiului, in vara trecuta, un alt „amanunt” fiind acela ca, acum doi ani, el a mai fost la Petrolul, tot „in probe”, fiind refuzat atunci, de catre Valeriu Rachita.
Altfel, ramane de vazut si daca antrenorul Cosmin Contra il va convinge pe spaniolul Hugo Fraile, de la Getafe, sa vina sub comanda sa. Oricum, cea mai importanta noutate in lot, in acest moment, este… revenirea lui Bokila.
Marian DIMA