Scoala de scrima de la Petrolul Ploiesti se face din nou remarcata la nivel international. Cu doua saptamani inainte de plecarea la Campionatul European de cadeti, Corina Damaschin a demonstrat ca se afla intr-o forma excelenta de concurs. Eleva antrenorului Stefan Moldanschi a stabilit cel mai bun rezultat al sau din Circuitul European de cadeti, la etapa desfasurata la sfarsitul saptamanii trecute, la Pisa, in Italia.
Clasata pe locul 15 la runda anterioara din Circuitul European de cadeti, disputata in ianuarie, la Satu Mare, sportiva ploiesteana in varsta de 17 ani a pornit cu incredere la etapa din Italia, la care au luat parte 140 de concurente. Corina Damaschin a incheiat pe locul al doilea grupa preliminara, castigand patru meciuri si pierzand doua. De remarcat ca printre cele pe care le-a invins s-a numarat si castigatoarea grupei, Celia Ambry, din Franta, sportiva prahoveana impunandu-se categoric, la zero.
Cu al 39-lea rezultat din faza preliminara si al doilea din lotul Romaniei, Corina Damaschin a avut un parcurs excelent in faza eliminatorie. Sportiva petrolista a invins-o, in primul tur, pe reprezentanta gazdelor, Anna Chiara Bordin, cu scorul de 15-10, dupa care s-a calificat in optimile de finala, trecand fara mari probleme de Marie Soriano, din Franta, cu scorul de 15-7, si de Simone Unwalla, din SUA, cu scorul de 15-8.
Corina a reusit, apoi, sa-si treaca in palmares cea mai buna perfomanta din Circuitul European, ajungand intre primele opt sportive ale competitiei italiene, dupa ce a invins-o pe o alta reprezentanta a tarii organizatoare, Ginevra Burchi, cu scorul de 15-11.
In sferturi, insa, drumul sau a fost oprit de singura sportiva italiana ramasa in concurs, Eleonora Dini, cea care a si castigat, in cele din urma, competitia. Scorul a fost 14-7 pentru sportiva tarii gazda, iar Corina Damaschin a incheiat intrecerea pe locul al saselea, devansand-o in clasament chiar si pe lidera Romaniei din clasamentul general, Malina Calugareanu, de la Steaua Bucuresti, situata pe pozitia a opta.
Ca urmare a celor 28 de puncte acumulate in urma performantei inregistrate la turneul de la Pisa, sportiva ploiesteana a facut un salt important in clasamentul Circuitului European, urcand pana pe locul 18. Pana la rezultatul de la intrecerea din Italia, cea mai buna performanta a Corinei fusese locul 13, inregistrat la etapa de la Budapesta, disputata in octombrie 2012.
Aceasta a fost ultima competitie inainte de participarea la Campionatul European de cadeti, care va avea loc in perioada 26 februarie – 2 martie, la Budapesta, in Ungaria.
Petre APOSTOL