Biletele pentru trenurile InterCity care circulă pe o distanţă scurtă şi medie se vor ieftini cu până la 28,5%, începând cu luna martie, în timp ce biletele pentru trenurile directe care parcurg o distanţă mai mare de 400 de km se vor scumpi, a anunţat marţi CFR Călători.

„În vederea repoziţionării ofertei de transport InterCity în sectorul de vârf al serviciilor de transport feroviar de călători, începând cu data de 1 martie 2013, CFR Călători va ajusta tarifele pentru această categorie, cu scopul de a-i spori atractivitatea pentru o gamă cât mai mare de utilizatori în condiţiile păstrării competitivităţii cu celelalte mijloace de transport de pasageri”, au precizat reprezentanţii companiei.

Cititi mai multe pe www.gandul.info.