FC Petrolul a câştigat, aseară, primul meci din cadrul cantonamentului de la Belek, impunându-se cu scorul de 2-0 în faţa echipei slovace MSK Kosice. Ambele goluri au fost înscrise spre finalul primei reprize, Gicu Grozav (40) şi Jeremy Bokila (44) parafând victoria ploieştenilor.
Întâlnind un adversar solid, MFK Kosice ocupând locul patru în competiţia internă, petroliştii au dominat întâlnirea de la un capăt la celălalt şi, lucrul cel mai important, au evitat greşelile de genul celor comise în jocurile precedente, iar victoria a venit, astfel, ca o consecinţă logică.
Soarta întâlnirii s-a scris în ultimele cinci minute ale primei părţi. După o acţiune a lui Bokila, pe dreapta, Ondrej Duda a atins balonul cu mâna, iar GROZAV (40) a transformat lovitura de pedeapsă, cu o „scăriţă” ce nu i-a lăsat vreo şansă lui Tofiloski. Apoi, chiar înainte de pauză, la o lovitură liberă din marginea careului mare, lateral stânga, Morar a „scos” balonul pentru BOKILA (44), cel care, scăpat din marcajul adversarilor, a şutat violent, de la 14 metri, sub transversală.
La pauză, slovacii au schimbat în întregime garnitura de start, dar n-au reuşit să ameninţe cu adevărat poarta apărată de Hamutovski şi, în ultimele 20 de minute, de Bornescu. La rândul lor, cu excepţia lui Povilas, petroliştii au rulat toţi jucătorii valizi, singurii absenţi fiind Boudjemaa, Sauvadet şi Younes, cu toţii indisponibili din cauza unor probleme medicale. Scorul a rămas nemodificat până la final, „lupii” izbutind să-şi conserve, fără mari emoţii, avantajul luat în finalul primei părţi.
„Echipa a făcut un meci bun. Am avut, la prânz, o şedinţă, o analiză video a ultimelor două partide, în care le-am arătat băieţilor „cadourile” pe care le-am făcut adversarilor în acele întâlniri. Mă bucur că au înţeles ceea ce am discutat şi au reuşit să elimine greşelile majore. Din moment ce facem acest lucru se vede că suntem o echipă solidă, ce nu-şi lasă oponenţii să aibe mari ocazii de gol. Am văzut o altă determinare, iar părerea mea este că suntem pe drumul cel bun”, a declarat Cosmin Contra. Tehnicianul a decis ca, dintre jucătorii aflaţi în probe în acest moment, să-i mai vadă la lucru pe Cristian Muscalu şi pe Sherif Ashrad.
FC Petrolul va susţine următorul meci amical miercuri, atunci când va întâlni formaţia muntenegreană Zeta Golubovici.

www.fcpetrolul.ro