Colindele au inviorat zilele de sarbatoare. Prichindeii infofoliti ai satului bat la porti si, cu mici exceptii, sunt primiti. Care-i explicatia ca, asemeni unor pleoape de om care-a murit, unele porti raman zavorate? Casele care par pustii sunt chiar pustii. Batranii s-au mutat de tot in cimitir, iar urmasii, cand au fost, s-au raspandit in lumea larga. Altele sunt zavorate de saracie. Ce sa ofere cei sechestrati intr-o saracie lucie mogaldetelor sosite la poarta lor? Nimic. Iar nimicul ii tine in case, strivind sub gene lacrima amintirii vremurilor cand si ei erau copii.
Am si eu, pentru prietenii mei, un dar. E un dar din dar. Fiul meu Arin, avocat de succes, m-a somat cu cateva saptamani in urma sa inregistrez, cu vocea mea, lipit de un microfon, intr-o odaie intesata de aparate, poezii de dragoste care-mi apartin. Varul lui, Alexandru Tomescu, nepotul meu inzestrat cu harul de a canta ca nimeni altul Paganini, la vioara Stradivarius pe care a dobandit-o prin concurs, s-a angajat sa asigure atmosfera muzicala. Si asa s-au nascut doua CD-uri semnate de Lucian Avramescu. Primul se cheama „Poeme pe zapada”, versuri in lectura autorului, „de soptit la gura sobei in serile de Craciun si Anul Nou”, poezii recente, nepublicate, iar cel de-al doilea aduna sub titlul „Buna seara, iubito” poezii de dragoste mai vechi, unele atat de vechi incat au devenit folclor, iar cei care le canta uita, fara exceptie, sa pomeneasca autorul versurilor. Ba chiar am citit, intr-o revista de mare tiraj, ca Ion Caramitru a scris poezia „Buna seara, iubito” pe care i-a dedicat-o Loredanei Groza, „in vremea in care era indragostit de interpreta” (sic!). Pot protesta cand Loredana insasi uita sa-mi pomeneasca numele inscris pe toate piesele din primele ei doua discuri compuse de Adrian Enescu, atunci cand isi reasculta cantece care o fac sa lacrimeze? Cele doua carti, de forma unor farfurioare de dulceata, care te scutesc de povara ochelarilor si lecturii, sunt si o piedica, sa utilizez un poncif epistolar, in calea uitarii autorilor, prea repede descojiti de sansa nemuririi.
Ieri, in aproape refacuta mea casa de dupa incendiul care mi-a luminat cu flacari Craciunul, am primit prin posta rapida coletul cu cateva exemplare din cele doua lucrari, primele pe care autorul care sunt si-a pus semnatura alaturi de violonistul Alexandru Tomescu. Au facut, de la Bucuresti la Sangeru, cale de 108 kilometri, o saptamana, ceea ce l-a intristat pe fiul meu care-mi pregatise o surpriza de sarbatori. Surpriza a ramas intreaga, mai putin prestigiul Prioripostului, poreclit posta de viteza, care, si daca ar fi utilizat un postalion tras de boi, tot ar fi ajuns mai degraba.
Asadar, trimit acest dar prietenilor mei, iar cei care-mi iubesc poeziile sunt invitati pe strada Sfintii Voievozi nr. 9 sau nr. 21, acasa sau la redactia A.M.Press, spre a si le procura. Craciunul s-a ispravit, pruncul Iisus incepe sa creasca, spre cereasca lui dumnezeire si noi am intrat in Anul cel Nou, niciodata acelasi cu cel vechi, plamadit in alte cuptoare care ard si dau forma, cand dulce, cand amara, destinului care ne e harazit.
Lucian AVRAMESCU
