In ultimele decenii, in nenumarate zone ale tarii, padurile au fost de-a dreptul decimate, cu complicitatea factorilor responsabili, de catre indivizi pusi pe capatuiala, ceea ce a avut ca prim efect o deterioare grava a ecosistemelor naturale. Pentru a mai salva ceea ce mai putea fi salvat, in 1993, cateva asociatii de mediu, impreuna cu specialisti in domeniu, au infiintat, dupa modelul tarilor occidentale europene, Forest Stewardship Council (FSC), o organizatie independenta, nonprofit, al carei scop era promovarea managementului forestier, mai exact, „certificarea padurilor „. In esenta, acest concept urmareste imbunatatirea modului de gospodarire a padurilor (printr-un control mult mai riguros al taierii copacilor si al valorificarii masei lemnoase rezultate), protejarea ecosistemelor si a vietii salbatice.
De-a lungul ultimului deceniu, Regia Nationala a Padurilor– Romsilva a finalizat certificarea, prin sistemul FSC, a peste 1 milion de hectare din padurile aflate in administrarea sa si situate pe raza mai multor judete. De mentionat ca, asa cum se precizeaza si intr-un comunicat al regiei, certificarea conform standardului FSC a fost facuta la solicitarea firmelor de prelucrare si industrializare a lemnului care deruleaza contracte cu parteneri externi, intrucat „prioritatea majora a afacerilor acestora era promovarea si valorificarea produselor din lemn certificat”.
In prezent, Romsilva are in program certificarea fondului forestier proprietate publica a statului din cadrul a 23 de directii silvice judetene, printre care si cea din Prahova. Concret, in cazul Directiei Silvice Prahova, este vorba despre certificarea a 90.924 hectare de padure aflate in administrarea acesteia, situate pe raza celor noua ocoale silvice din subordine: Ploiesti, Sinaia, Valenii de Munte, Campina, Azuga, Doftana, Maneciu, Slanic si Verbila.
Suprafata totala a fondului forestier propus a fi certificat de catre Romsilva este de aproape 1.700.000 de hectare, dintre care 1.661.516 hectare sunt acoperite cu paduri, restul fiind terenuri din clasa de regenerare, poieni ori terenuri neproductive. Intr-o prima etapa a procedurii, specialistii Romsilva au identificat, in cadrul celor 23 de directii silvice mentionate, 190.874 hectare de padure cu valori ridicate de conservare. De asemenea, alte 79.668 de hectare au fost incluse in categoria „suprafete forestiere din arii protejate”, 84.756 hectare de „paduri critice pentru prevenirea si combaterea procesului de eroziune”, 9.567 hectare de „paduri de importanta deosebita pentru sursele de apa”, 6.557 hectare de „suprafete forestiere cu ecosisteme rare, amenintate sau periclitate”, 901 hectare de „zone forestiere cu impact critic asupra terenurilor agricole si a calitatii aerului” etc.
D. CONSTANTIN