Sistemul spitalicesc privat trebuie sa fie finantat din fonduri publice doar in domeniile in care asistenta publica este deficitara

Ministerul Sanatatii a facut publica o nota informativa privind finantarea – din Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate (FNUASS) – a furnizorilor de servicii medicale din sistemul privat, prezentand situatia actuala, dar si cateva evaluari de perspectiva. In ceea ce priveste situatia actuala a finantarii furnizorilor medicali, in nota MS sunt subliniate, printre altele, efectele negative ale activitatii paralele a personalului medical in institutii publice si in cele private. ,,Dubla calitate de angajat a personalului medical permite si exploatarea inversa a circuitului pacientilor: cei care se prezinta in serviciile publice (inclusiv la serviciile de ambulanta) sunt indrumati, sub diferite motivatii, sa se adreseze unitatilor private in care acelasi personal medical este angajat. Astfel, pe langa aspectul criticabil al racolarii pacientilor din serviciile publice in folosul unitatilor private, apar situatii in care un serviciu deja decontat de Casa de Asigurari pentru unitatea publica este platit inca o data de catre pacient, la cabinetul privat, sau chiar este decontat a doua oara catre asigurarile de sanatate daca furnizorul respectiv are contract cu Casa de Asigurari. Astfel de situatii trebuie analizate si din perspectiva unui potential conflict de interese intre calitatea simultana de angajat in sistemul privat si in cel public a unui cadru medical, in special daca acesta are si o functie de conducere. Sunt cunoscute in acest sens, de exemplu, situatii in care echipamentele unor sectii de imagistica medicala (aparate de radiologie, tomografie, RMN) sunt defecte si raman nereparate, in timp ce unitatea privata de imagistica la care lucreaza in paralel seful sectiei publice functioneaza din plin, deservind si pacientii care sunt redirectionati din sectia publica’’, se explica in nota MS. Totodata, conform aceluiasi document, incepand din 2013, MS propune o remodelare a mecanismelor de finantare si de distribuire a FNUASS. Concret, ministerul sustine cresterea sumelor alocate pentru asistenta primara (asigurata integral de furnizori privati) si pentru cea ambulatorie (asigurata majoritar de furnizori privati), care pot asigura rezolvarea unei parti importante dintre cazurile care sunt tratate in spitale, cu costuri mult mai reduse si, in consecinta, cu o crestere a eficientei de utilizare a fondurilor publice, reducand in acelasi timp si spitalizarea nejustificata. In paralel, MS sustine o reechilibrare a decontarii serviciilor din asistenta spitaliceasca intre furnizorii publici si cei privati, in sensul in care sistemul spitalicesc privat trebuie sa beneficieze de finantare din fonduri publice doar in domeniile in care asistenta spitaliceasca publica este temporar sau permanent deficitara sau este nereprezentata pe plan judetean sau regional. De asemenea, se are in vedere o stabilire diferentiata a tarifului pe caz ponderat decontat de Casele de Asigurari de Sanatate pentru servicii spitalicesti, in functie de categoria in care se clasifica fiecare unitate. ,,O astfel de abordare va permite aplicarea politicilor publice ale Ministerului Sanatatii de consolidare a retelei regionale de spitale de urgenta, care cuprinde 53 de unitati spitalicesti pe plan national si care constituie nucleul strategic al sistemului spitalicesc din Romania. Aceste spitale sunt unitatile care asigura rezolvarea majoritatii cazurilor critice si complexe si trebuie sa reprezinte prioritati pentru sistemul de sanatate din punctul de vedere al finantarii din fonduri publice a serviciilor medicale, a investitiilor si a dotarilor materiale, precum si din punctul de vedere al asigurarii resurselor umane.’’, se mai arata in nota MS. Reamintim ca, recent, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a anuntat ca prin Contractul-cadru care ar putea intra in vigoare la 1 martie a.c. vor fi sistate fondurile catre spitatele private, iar din acele sume vor fi dezvoltate programe de anestezie terapie intensiva, infarct miocardic, accident vascular cerebral ischemic si trauma, in cele 53 de spitale publice strategice. Potrivit acestuia ,,deciziile finale vor fi luate insa in cadrul Guvernului, atunci cand va fi prezentat proiectul Contractului-cadru pentru derularea asistentei medicale in perioada 2013-2014″.
C. DOBRE