Un titlu faimos al lui Marin Preda, „Imposibila intoarcere”, ma indeamna sa-l parafrazez pentru ceea ce voi scrie mai jos. Intalnire cu cititorii de ziua lui Eminescu, intr-o veche cetate de scaun a Tarii Romanesti. Am vorbit si eu, au vorbit si avizatii mei cititori despre sansa poeziei de a ramane in viata. Am lansat si cele doua CD-uri ale mele, „Buna seara, iubito” si „Poeme pe zapada”, versuri de dragoste in lectura autorului, in atmosfera muzicala creata de nepotul meu Alexandru Tomescu la vioara Stradivarius cu care a incantat sali de concert din tara si din toata lumea. Am plecat de acolo intarit cu o convingere care se clatinase – ca sansele poeziei n-au murit. Librariile, in majoritate, refuza cartile de poezie, tirajele au ajuns confidentiale. Si totusi. Si totusi sunt multi, multi oameni cu sufletul dependent de vers. Inlocuiesc azi editorialul meu preponderent politic cu cateva poezii recente. Se va supara cititorul pe mine? Daca da, imi asum critica si cer iertare.
De ce, cand te mangai pe sani…
De ce ti se inchid ochii cand te mangai pe sani?
Petalele trandafirii ale pleoapelor cad
Incet, ca niste perdele trase seara, peste ferestre,
Cand iti mangai sanii.
In podul palmei mele,
Ceasca de cafea a sanilor tai
Iar tu iti ridici pieptul ca in transa, te cabrezi moale
Si ochii ti se inchid, iar eu raman sechestrat
Sub zabrelele genelor.
Ce sa facem noi inchisi amandoi
Intr-o puscarie in care trupul tau
Da semn din toate lanturile
De parca celulele si carnea si cartilagiile ar zornai in asteptare?
Stiu ca o iubesti pe mama ta.
Te mangaie uneori de parca ai fi tot copil.
Va privesc pe furis, ca pe doua vietati tinere
Care intr-o pajiste se alinta.
Niciodata, cand mama ta te mangaie, la fel de dragastos ca si mine,
Ochii tai nu se inchid.
De ce, cand cea care te-a purtat in geamantanul pantecului,
Ca pe o camasa alb apretata,
Impaturita grijuliu,
Pleoapele tale nu se inchid de parca ar fi doborate de briza?
Ca o cravasa, trupul tau
Fara sa-l ating, ma biciuie
Fara sa-i masor adancimea, ma arde
Fara sa-mi asez mana pe cupolele de biserica
Ale sanilor
Imi da foc.
Jur sa ma fac cercetator
Vrednic si neobosit
Al trupului tau care ascunde, banuiesc,
Vulcani si comete.
De ce crezi ca urc zilnic acest Everest enigmatic
Daca n-as fi macinat de setea stiintei?
Ca o cravasa, iubito, trupul tau
Mai tiranic si tandru
Decat orice camera de tortura
Lasa urme pe pielea mea obosita de atata mangaiere
Si care, iesind din coma sarutului,
Se cere iar pedepsita.
Sunt puscariasul sarutului tau.
Pedepseste-ma cu o portie in plus.
Stiu ca leii sunt intotdeauna inghititi de vrabii.
Soarele pranzeste peste noi
Rasfatata de arsita, iubito,
Goala ca Eva fata de care incerci o admiratie evlavioasa,
Pe nisipul acestei insule care ne tine loc de cearsaf.
Rasfatata de soare iubito,
Desfacuta din toate legaturile care te tin,
Dezvelita ca un nud din galeriile Pompidou,
Stai si sorbi aerul zilei.
Daca intram astfel, intr-un salon la Paris,
Iti stergeam grijuliu
Nisipul de pe soldul rotund al popoului
Dar asa cine sa ne vada?
Rasfatata de arsita iubito,
Ca o iguana,
Cu pielea ta tabacita de dragoste,
Veche ca piramidele si mai veche desigur
De varsta vechiului testament,
Te uiti spre mine de dupa gene
Si inteleg ca e timpul sa ne fie adus pomul
Iar Adamul din mine sa se lase pedepsit.
Rasfatat de singuratatea in doi,
Sexul tau ademeneste soarele, zambitor si auriu,
Iar eu ma fac ca nu vad.
