Acest cuvios, lepadandu-se de toate cele lumesti, a locuit ca un sihastru cincisprezece ani intr-o pestera, aproape de o cetatuie numita Porfirion. Niste desfranati au adus odata la acest cuvios o femeie desfranata, care salta cu nerusinare si-l indemna spre pacatuire. Sfantul insa a adus-o la pocainta si la credinta in Hristos. Dar, fiindca nimeni nu scapa de cursele vicleanului, s-a intamplat ca si acest cuvios sa cada in mare ispita. Caci, lasandu-se biruit de pofta trupului, a cazut atat de jos incat a ajuns si la pacatul uciderii. Si, venindu-si in fire si gandindu-se la adancul prapastiei in care se gasea, s-a deznadajduit de mantuire si a plecat in lume. Pe drum, insa, l-a intampinat un monah cuvios si ascultand de sfaturile acestuia, s-a varat intr-un mormant, unde a indurat vietuire foarte aspra. Fiind seceta in acel loc, Dumnezeu i-a spus episcopului cetatii ca, de nu va face rugaciune Iacov cel din mormant, nu va conteni seceta. Astfel, mergand la cuviosul Iacov, acesta s-a rugat si apoi multa ploaie a curs din cer. Apoi, sfantul a dus viata si mai aspra si, asa, s-a savarsit.
